Marţi. Puricele ucigaş

şi s-a deschis cerul pentru cel adevărat
o armată de inorogi a întunecat zarea
iar cel credincios îmbrăcat cu zale
peste cămaşa înmuiată în sânge
cu ochii de foc cu vorba măciucă
ooo, cum trosneau capetele celor care ridicau privirea
din colb spre lumina de dincolo de supunere
cel care călărea inorogul alb cu numele scrijelit pe frunte
şi pe a cărui limbă de paloș e scris să ne desprindă visul
dintr-o lovitură – mi se mai întâmpla să înfloresc
cum mi se mai întâmpla şi să mor
de fiecare dată când îmi reuşea câmpia dintr-o brăzdă grea şi câteva boabe
îi frământam cu dragoste ţărâna până îi dădea lacrimile
pământului meu sufletul meu pereche

pe acoperişuri ropoteau ploi de foc ploi de smoală
am văzut un înger în soare cum îndemna toate păsările din înalt
la ospăţul cel mare
la carnea care ni se desprindea de pe oase
într-un târziu ici colo mai răbufnea cu năduf câte un gând năuc
câte un ochi fulgera din cenuşă şi foc
şi deodată cu coastele desfăcute ca nişte aripi
vâjâind în cădere pe deasupra nostră el, Proscrisul
apoi am văzut aruncaţi din ceruri puricii ucigaşi
născuţi din cenuşa năpârcii aruncată de Noe în foc
sau
poate sunt doar lacrimile celui din adâncuri
din ochii lui izvora şi întunericul şi moartea
caii dracilor din războiul cel mare, puricii
veniţi să ne stoarcă de sânge şi vlagă
să ne aşeze în genunchi aliniaţi
de-a lungul câmpiei

a mai trecut o zi şi se face miercuri şi moarte se mai face