Miercuri. Liliacul angelic

mă rezemam cu ochii de tăria cerului
ochii bestiei sângerau în întuneric
era îmbrăcată în aur
bolboroseam în pumni vorbe neînţelese
iar lumea se destrăma de-atâtea pedepse
le vorbeam păsărilor şi ele loveau năprasnic aerul
cu aripile arse de vânt ca nişte cioturi

deodată calea ferată veche se năpustea în câmpie
cu şinele lucind cu pietrele în urmă
deasupra plutea liliacul angelic agăţat de lună
cea mai întunecată plăsmuire vopsită psihedelic
când deodată totul se scufundă în moarte
în întuneric e şi câmpia stearpă
nicio lumânare în ferestre nicio lumină nu poate licări
în casele joase din lut frământat
privirile mele scotocesc în întuneric tot scotocesc
până când liliecii vin să zgârie ceara pecetii Cărţii Răscumpărării
ei beau vânt şi sparg ţeste de îngeri cu colţii
până la al şaptelea înger, mesager picat din cer

omul promis Ilie, cel care ar trebui să vină
mai întâi au fost umbrele mâniei
dâra de foc carul hurducăind cerul vârtos
învăluit de nori deasupra lui curcubeul
se va sfârşi taina şi alte lumi şi noroade se vor proroci

scufundat în lumina grea de candelă întoarsă
întins pe miriştea moale adormeam un somn
între două luni atârnate deasupra ierbii mele

a mai trecut o zi şi se face joi şi se face moarte