Teama de zbor sau joaca de-a avionul prin curte la Obor
când eram copil am petrecut la soră-mea în București la Obor aproape o lună aveam deja zece ani și îmi plăcea noaptea să merg ținându-mi echilibrul pe șina de tramvai până am descoperit o curte aproape ca un parc mă urcam într-un arțar până în vârf și de acolo îmi dădeam drumul încercând să zbor odată am zburat aproape o secundă și m-am ales cu o fractură la piciorul drept mereu am avut probleme cu el până să-l pierd acum dacă tot am o identitate variabilă mi-am zis că ar fi cazul să nu-mi mai fie frică sau rușine că mă voi face de râs și nici nu ar trebui…
Singurătăți sculptate în lemn de salcâm
Flavia Adam Oricât de activi am fi în viața de zi cu zi, există, în fiecare dintre noi, nevoia aceea stringentă de liniște, de echilibru, de prăbușire voluntară și lentă în noi înșine, astfel încât, la finalul imploziei, să ne putem reaminti ce ne definește și ne caracterizează cu adevărat, de unde am pornit, unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm, dar și care ar fi cele mai adecvate metode și mijloace pe care le putem utiliza pentru a ne ridica dintre ruine. Cred că viața plină de restricții pe care am trăit-o cu toții în ultima perioadă, a însemnat limitare socială și fizică, dar, pe de altă parte, o…
Poemul de vineri
sau poemul despre o pasăre într-o colivie de sticlă o scripcă scârbă și angoase multiple de frică scuip sânge și spitalul se umple deodată cu mine e vineri când de obicei mă bălăngănesc la marginea nopții alteori călăresc muchia subțire a clipei ca pe o femeie tristă flămândă și cruntă și mă îmbăt cu vodcă ținută la subsuori vântul turbat suflă în neștire de cele mai multe ori tu treci ca o umbră prin salon și te duci la o țigară cu asistenta șefă pe balcon tragi fumuri rare și adânci și mă privești parcă din altă lume și plângi de azi dimineață din difuzoare se tânguie răgușit un saxofon…
S-ar putea să-ți placă și
Poetul poemelor din săptămâna uitată
Hai-hui printre stihii
Împăratul ceții
Grevă în cer
de ceva timp m-au numit șef sergent șef major peste armata de suflete oropsite atât în Rai cât și pe Pământ ca orice sergent major în fiecare dimineață chem soldaţii la mine vin doar viii morţii refuză sunt de o săptămână în grevă fac greva foamei în faţa porţii lui Sfântul Pătru ca Sfinția Sa să lase Porţile Raiului deschise intrarea şi ieşirea să fie la liber că doar nu şi-au dat viaţa în atâtea bătălii să se plictisească toată veşnicia în Rai ar cam fi vremea să rătăcească şi ei pe drumurile cerului ba în Iad la o mahoarcă şi o gură de ţuică ba în Purgatoriu unde să…
Fâlfâirea mâinii stângi tulburată de vină
înainte de a trece în neputință mă retrag pe furiș în umbră aici cândva am ascuns o fărâmă de lume o pereche de pleoape absurde tăcere și multă nelumină și unde prezentul e demult trecut – veșnică ruină în zilele cu soț pe aici trec păsări măiestre apoi corăbii nebune un cuc și bătrâne livezi și nu mă mai crezi uite cum stau în mine într-un alt mine și alt mine aproape la nesfârșit și nu e risipire e doar… nemurire
Cât de adânc…
vreau să-ți povestesc despre cât de dinăuntru e în sufletul meu și chiar dacă te obosesc te voi ruga mereu să îndrăznești să mă cauți să mă cunoști cu ce voi începe mă întrebi? cu mâinile cu gura cu dinții mintea e deja un loc incomod uite, nu am spus nimănui nici ție până acum cât de mult pot să iubesc te-am lăsat să mă ghicești să mă simți cum ard să vezi câte mii de fluturi îmi sunt în ochi ca în livezi și câtă lumină țâșnește din pieptul meu și nu înțeleg cum poți să nu mă iubești chiar mă vezi cum zbor, cum ard și cum dorințele…
Noapte de noapte
la naștere o ursitoare mi-a prevestit că voi muri de cum mă voi îndrăgosti de tine prima oară apoi mai m-a și blestemat să bântui lumea ca o fantomă aiuritoare cu tălpile goale și de un timp năpăstuiesc cu sârg trei fete de treabă și un călugăr ciung noapte de noapte când e lună plină nu te întrista nici nu mă plânge să știi că nu e atât de rău cum pare pot spune chiar că îmi place aici unde doar râd în hohote bizare peste flăcările negre țâșnite din ape înfricoșat de umbre dar cumva mai viu noapte de noapte numai când e lună plină acum e chiar lună…
Nemeții
nu a mai nins de demult în copilăria mea mi s-a uscat sufletul de-atâta așteptare și buzele îmi erau crăpate gura amară doar mama uite mai răzbate din uitare cu strachina aburindă plină cu lapte și cu felia groasă de pâine în mâna cealaltă apoi îmi mai aduc aminte de plânsul de la căpătâiul ei dar și de îngerul rătăcit în așternuturile noastre a venit și timpul ca să mă smulg din ideea de frunză din starea de dud în mormânt somnul meu alb nemeții unde visul ca și rostul roții este același în fiecare clipă a eternității și unde luna și-a eliberat lupii pe tărâmul celor o mie de…
S-ar putea să-ți placă și
Omul cu luna în poartă
Povestea din ţinutul bătrân
Să ne trăiți, tovarăși!
Neînchipuite
mă uimeşti îţi zic şi-mi cade întuneric stupid peste ochi cade și peste ferestre fără tine nimic nu mai sunt nici lună nici măcar chip armate de îngeri armate terestre năpăstuiește somnul frumoasei metrese oricât mă străduiesc îmi este greu să mă deschid mă prind de gând şi trag de mâner până când se face noapte sau până când se face iar dimineaţă în neliniştea mea când pleci laşi uşa de la intrare deschisă pe unde intră aerul rece intră și poştaşul cumva prins într-o stângace uimire cu mâna pe clanţă… tu tot mai speri c-am să-ți scriu versul nepereche deși e deja prea târziu chef nu mai am și…
S-ar putea să-ți placă și
Cârciuma cu frunze jumătate roz jumătate albastre
O seară obișnuită la barul din sat
L-am zărit
Sărmana Evlyn Roe
îți simt pe gât strânsoarea delicată a braţelor ca o adiere de vânt și se face dintr-odată noapte în așternut într-o monstruoasă conspirație, șoldurile tale imense înfăşurate în mătasea moale a sorţii fabuloase îți sunt cizmele zburătoare picioarele tale adevărate coloane și tu agățată cu ochii de cer îmi zici ia-mă monșer munţii sunt gata să arunce peste inima ta avalanșe năuce și bulgări de gheață umbra gurii tale adevărate crevase și eu aruncându-mă dezamăgit în prăpastie îți dau cu flit deodată văd apropiindu-se moartea dezarticulată și lipită de întuneric bolborosea ceva despre o corabie apoi a rostit clar „sărmana Evlyn Roe” și s-a făcut iar frig în noi și…
S-ar putea să-ți placă și
Poveste de iarnă și o vară teribilă
Om fără soartă
Îți spun că îmi pare rău
Petre Ioan Crețu
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
