• No man's land,  Poezie

    La icoana sânilor tăi ard lumânări

        –  Experiment degeaba  – îți amintești sunt poate mii de ani de-atunci cum culegeam întunericul în rai din frunzele de măr dezbrăcate pe furiș fărâmă cu fărâmă ca apoi să zidim lumina din turn înainte de duminica izgonirii sau cum îți despicai pieptul și scoteai dintre coaste o sticlă cu vin ascunsă acolo de-o ursitoare isteață apoi te lipeai de cruce senin sau cum creștea în tine rodul divin și dorința cărnii și șoaptele târzii? mă uit la mine și nu-mi înțeleg neputința să pot să te port pe brațe aștept să bată vântul să te ia pe umeri nici nu mai știu cine sunt beau pahar după…

  • No man's land,  Poezie

    Cum dă luna din coada ei de lemn

    urcă în mine frigul încet simt cum îngheț și cum urlă câinii sau cum îmbătrânesc și mă ning demult și mă plouă în gări acoperișuri ciur mustind de renunțări livezile se-ntorc scâncind în livezi câte unui copac i se mai frânge un vreasc luna latră la lună vopsită cu plumb umbra îmi e strivită de tramvaiul de fier grohăind printre lanuri pe drumul de cer fluturii șchiopi se sinucid în ei ori în rezervația duzilor bătrâni melancolici și surzi cu frunzele curgând alene ori aruncând în noi cu dude coapte peste gardul înalt de sârmă ghimpată drumurile se rătăcesc pe alte drumuri fântâna din răscruce rabdă de sete îngerul meu…

  • No man's land,  Poezie

    Omul cu luna în poartă

    la mine a venit un înger într-o seară ținea o lună în spinare și vroia să mi-o vândă poate ar fi trebuit să-i cumpăr chestia aia ciudată din spate care-i creştea întruna ca un cancer absurd imens şi lunatic dar nu aveam bani şi luna se făcea cât luna îngerul abia se mai zărea de sub ea după un timp supărat mi-a trântit-o în poartă și de atunci în faţa casei mele creşte o lună şi toţi mă ocolesc de un timp pe cer nu se mai zărește bătrâna lună și toți din sat cred că eu sunt de vină și că o las să sângereze în uluca din gardul…

  • Critică & recenzii

    Poezia în stare de libertate

      Evelyne Maria Croitoru Poeţii posedă secretul stării de poezie. Afirmaţia aparţine poetului simbolist Ion Vinea şi este confirmată, cred eu, de cel mai recent volum al lui Petre Ioan Creţu, Recviem pentru o roată bolnavă mintal, apărut de curând la Editura NEUMA. Lansarea cărţii a avut loc la sediul Uniunii Scriitorilor din România şi a fost moderată de Horia Gârbea, cel care l-a şi botezat pe autor “eremitul din Slobozia” într-o succinctă prezentare pe coperta a patra. Timpul, uneori, pune capăt iluziilor, iar poezia lui Petre Ioan Creţu ne propune o astfel de călătorie prin adâncimile sufletului omenesc, prin lumea sa de umbre şi penumbre în care idealul şi…

  • No man's land,  Poezie

    Fantezie în două acte

    în actul unu ţipă în mine cu părere de rău noaptea și boala și moartea laolaltă mi se rupe în fâşii carnea bolnavă sfâșiată de câini și oasele se sparg ca lovite de tren îți este milă de mine uneori plângi cu suspine atunci tăcerea se așterne pe străzile ude în timp ce eu strâng pumnii scrâșnind până când țâșnește din ei lumină apoi se aud rostogolindu-se-n mine toate trădările lumii și orele lungi în așteptarea candorii s-o facem lată îmi spui și te ascunzi în trup de zână flămândă trag cortina și mă afund în patul de aer c-o ramură de cireș în mână în actul doi stau singur…

  • No man's land,  Poezie

    Fugă în munți

    mi se întâmplă din ce în ce mai des să călătoresc în mine ca într-un labirint și mă afund cu o plăcere vicioasă până mi se taie respirația și uit că mai sunt e ca și cum te-ai sinucide îmi spui deși nu înțelegi nimic din ce mi se întâmplă poate doar plânsul tău să mai însemne ceva hohotul acela care provoacă avalanșe de furii și psihoze de ritualuri șamanice și stări catatonice albăstrii sunt atât de multe lucruri ascunse în noi pe care am uitat să ni le mai amintim cum ar fi emoția momentului când ieșim din trupurile noastre și alergăm nebuni pe străzile ca niște tuneluri de…

  • No man's land,  Poezie

    Respirație subțire

    pe mine Dumnezeu m-a născut dintr-o aripă de cuc şi un zeu la marginea drumului șerpuitor și orb unde câini fumurii alergau umbre de pruni și corăbii de fum eșuate sub un umăr de vânt iartă-mă îți spun iartă-mi Doamne și tălpile că se fac tot una cu potecile lumii cu pântecul mamei încovoiat sub tăceri cu nelumea din noi tot mai nelume înlănţuit de lut cu cer am uitat zborul de mult am fost izgonit din orașul meu umerii tăi verzi ochii mei căprui cineva presară pietre pe drum cineva mă priveşte tu m-ai părăsit sfâşiat de zei sfâşiat de prieteni sfâşierea lumii cerul dintâi pământul dintâi şi e…

  • No man's land,  Poezie

    Cum mi se zidesc

    Poezia aceasta este ultima din grupajul de 5 ,  grupaj premiat cu Premiul „Ilie Constantin” al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USRo) , la concursul literar cu tema „Distanța”, 2020 prinde-mă de mână prinde-mă îţi zic tu doar mă privești cum stau atârnat de perfuzii cu tuburi înfipte în piept te uiți și cum mi se zidesc lumânări în cuvinte și o cetate cu pereții de lut pe frunte îmi cresc sub unghii livezi de nuci pe umerii mei sunt cuci și dropii și mistreți de argint și bolovanul lui Sisif pe piept doar mirişti pe tălpi port drumuri strivite în ciudă și nu mai am…

  • No man's land,  Poezie

    No man’s land

    Poezia face parte din grupajul de 5 ,  grupaj premiat cu Premiul „Ilie Constantin” al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USRo) , la concursul literar cu tema „Distanța”, 2020 sau școala de îngeri adică locul unde ochii tăi înghit tot întunericul iar mâinele noastre sunt bântuite aici aș putea să-ți vorbesc o veșnicie întreagă despre frumusețea durerii sau despre păsările de fum care se desprind din tine ca din genune una câte una și se face pustiu apoi vin meșterii nopții și construiesc trenuri zburătoare și un pod în zilele lucrătoare în zilele de post l ucrăm cu nerăbdare la moartea noastră uluitoare vine cerşetorul și-mi…

  • Proză

    Jurnal de front

    I. Nu-i așa că singura ta șansă e moartea? Mai mult ca sigur va fi ca o eliberare, te vei desprinde din hățișul de capcane, apoi îți vor crește aripi și o lumină dumnezeiască în suflet. Vei exploda și străluci ca o novă, ca într-un sfârșit să te întorci în tine, în trupul bolnav de Covid, pe patul de fier cu două saltele subțiri, cu brațele firave atârnând de perfuzii… pari răstignit și nu mi-ai spus niciodată despre șobolanii electrici, excitați, furioși și roșcați, care se rostogolesc pe sub paturi într-o mișcare haotică, atrași de mirosul morții ce stă să vină și iar se aude vocea hârșiită, stridentă în difuzor……