Petre Ioan Crețu. Recviem pentru o roată bolnavă mintal, Editura Neuma

Petre Ioan Crețu, cunoscut în lumea virtuală și nu numai ca PIC, scrie o poezie aspră, violentă, în care se implică total, în care își recunoaște nebunia și ura.

Într-o epocă de alexandrinism, PIC este un vehement, neconcesiv, anticalofil luptător de unul singur. Este un Rambo, împovărat de arme și cartușiere – îi va rade pe toți cei care cred că un ins izolat e neapărat vulnerabil.

Poeții veritabili sunt aceia care nu plăsmuiesc din cuvintele lor niște versuri, oricât de ingenioase și atractive ar fi ele, ci o lume proprie, într-o demiurgică încordare a conștiinței. Aceștia, mult mai puțini decât se crede, sunt de două feluri: cei care sunt înnobilați de poezie și orice scădere omenească li se poate ierta și cei care sfințesc ei poezia prin ceea ce îi oferă din ființa lor. Petre Ioan Crețu este din această a doua categorie: „iubita mea târzie venită la apus/ cu zarea zvârlită/ ştrengar peste umăr,/ peste sânii rotunzi/ cum te vei descurca fără tăcerile mele?/ poate îţi vei aminti cum îţi treceam/ palma pe frunte/ mângâindu-ţi pe rând/ o durere, un nod, un gând/ o buclă blondă rebelă“? Eremitul din Slobozia îi sacrifică totul poeziei și se regenerează doar pentru a i se jertfi din nou.

Existența pentru și numai pentru poezie a lui Petre Ioan Crețu este impresionantă și exemplară.

         Horia GÂRBEA                                         

Luceafărul de dimineață, Nr. 1118, 4 aprilie 2020, Pag. 20

Categorii

Lasă un răspuns