Poezie,  Ucigașii de vise

Poem de dragoste scris neglijent într-o zi oarecare

cum îţi mişcai şoldurile, de la o
margine la cealaltă a zării
luna se unduia şi ea a dorinţă
plutea în aer vraja carnală taina
mai trecea în goană tropăind
și un pâlc de fluturi
apoi cai cârduri cârduri
şi copitele lor de fum
cu potcoave de ger loveau în cer
cu potcoave de fier
bântuiau câmpia
dar și amintirile copilăriei
și herghelia de mânji
din oasele luminii
hârjoana lor
Doamne, câtă bucurie!

priveam de sub pruni cum tulbură tihna
doi guguștiuci
și dintr-odată știu
că dacă uiţi să mă strigi
nu mai exist

mi se umezesc palmele
de atâta așteptare
de atâta singurătate de încremenire
de tristeţe…
în lumina căpruie a ochilor tăi
noaptea îşi trăieşte ultimele ore
în cruntă umilinţă

cu picioarele goale răzvrătite
tu alergai în zigzag de-a
latul patului meu
alteori în cerc umbrind bucuria
de multe ori te pierdeai
și dintr-odată știu că
cu fiecare regăsire
focul e mult mai înalt

ce galbenă e rochia ta
verde şi nouă!
te înalți și umbra ta se lățește
acoperă toată câmpia mea
de mine deja nu se mai ştie nimic
de cele mai multe ori mă ascund
în ziua de dinaintea naşterii mele
și mă privesc cu duioșie
vai, fărâma de om
un boţ de aur rodit în câmpie
și hălci mari de senin
se întindeau peste vie
atât de albastru
eu o sămânţă de piatră
fărâmă fragilă
de foc de duh de sihăstrie

străjerul îşi cântă plânsul în corn
cu lacrimi grele de ţărână
şi peste mirişte în zbor un inorog
răsar și eu în brazdă în câmpie
îmi aduc aminte că a fost
să nu mă mai nasc
să rămân prizonier pe veci
clipei de tulburare a mamei
și frica ei în exces de nebunie

trosnește în cer furtuna
frigul îmi sfarmă degetele fragile
și în întunericul ce sta să vină
doar flacăra vai,
cum arde candela în mine
până la scrum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up