Poemele săptămânii uitate,  Poezie

Poemul de luni

cineva îmi spunea că păpădiile au prostul
obicei de a încărunţi din plictiseală
– ridică-te Lazăre tu eşti Dumnezeu şi biserică
ia-ţi patul şi te du şi s-a dus
nici el nu ştie unde
s-a trezit deodată aşa în pustiu
c-un pat în spinare
şi cu o mare durere în suflet
de abia se obişnuise cu moartea
mai schimba şi el o vorbă
cu Dumnezeu
sau cu alte persoane
interesate de nimicuri

în lumea mea mofluz
fac vaporaşe din hârtie
cu două etaje
şi ele plutesc aşa boţite
şi nepăsătoare
prin sângele meu
până când
dovedite de greutatea lichidă
a trupului meu
se vor lăsa încet încet la fund
şi se vor lipi de vene

nu ştiu cum
dar s-a nimerit să locuiesc mereu
la ultimul etaj
poate din nevoia mea de cer
sau poate din nevoia de aer
și în fiecare viață de peste zi
îmi bălăngăneam picioarele
deasupra oraşului
cocoţat pe pervazul ferestrei
înainte să sar




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up