Poemul de luni

cineva îmi spunea că păpădiile au prostul
obicei de a încărunţi din plictiseală
– ridică-te Lazăre tu eşti Dumnezeu şi biserică
ia-ţi patul şi te du şi s-a dus
nici el nu ştie unde
s-a trezit deodată aşa în pustiu
c-un pat în spinare
şi cu o mare durere în suflet
de abia se obişnuise cu moartea
mai schimba şi el o vorbă
cu Dumnezeu
sau cu alte persoane
interesate de nimicuri

în lumea mea mofluz
fac vaporaşe din hârtie
cu două etaje
şi ele plutesc aşa boţite
şi nepăsătoare
prin sângele meu îngroşat
până când îmbibate deja
se vor lăsa încet încet la fund
şi se vor lipi de vene

nu ştiu cum
de s-a nimerit să locuiesc mereu
la ultimul etaj
poate nevoia mea de cer
poate nevoia mea de aer
îmi bălăngăneam picioarele
deasupra oraşului
cocoţat pe pervazul ferestrei
înainte să sar




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *