Poemele săptămânii uitate,  Poezie

Poemul de vineri

sau poemul despre o pasăre
într-o colivie de sticlă
o scripcă scârbă și angoase multiple
cu groază scuip sânge
și spitalul se umple deodată cu mine
e vineri
când de obicei merg cu vântul în piept
și mă bălăngănesc la marginea nopții
alteori călăresc
muchia subțire a clipei
ca pe o femeie tristă
dar flămândă și cruntă
și mă îmbăt
cu vodcă ținută la subsuori
vântul turbat suflă în neștire
de cele mai multe ori

tu treci ca o umbră prin salon
și te duci la o țigară
cu asistenta șefă pe balcon
tragi fumuri rare și adânci
și mă privești parcă din altă lume
și plângi
de azi dimineață din difuzoare
se tânguie răgușit
un saxofon

de ce tot îmi aduni de pe plajă
scoici sparte
mai bine fă-mi un castel din nisip
cu patru turnuri înalte
ca apoi să-mi potolesc
setea de rău a călcâiului
înșurubându-l în turnul din nord
poate în turnul din sud
apoi în turnul din est
sau în cel din vest
chiar nu mai știu

chiar nu înțeleg cum poți să te pierzi
și să nu mă mai crezi
să nu mă mai vezi
mai ales așa cum sunt
amestecat și împletit cu neputința
cu moartea
cu tramadolul și frica
până când
din întuneric apare pisica
neagră cu trei dungi verzi
și un ochi de sticlă




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up