Poemul de vineri

de obicei merg cu vântul în piept
și mă bălăngăn la marginea nopţii
uneori călăresc muchia subţire a clipei
ca pe o femeie tristă flămândă
apoi mă îmbăt crunt
cu votcă ținută la subsuori
și vânt

ce tot îmi aduni de pe plajă
scoici sparte
mai bine fă-mi un castel din nisip
cu patru turnuri înalte
eu îmi voi potoli
setea de rău a călcâiului
înşurubându-l în turnul din nord
poate în turnul din sud
apoi în turnul din est
sau în cel din vest

şi nu înţeleg cum poţi să te pierzi
să nu mă înțelegi
să nu mă vezi
aşa amestecat cum sunt
împletit cu neputinţa
cu moartea
cu tramadolul și frica