Poemul tăcerii

Am fost condamnat să nu mai vorbesc și nici să nu mai scriu, mi s-au tăiat în Piața Publică, mai întâi brațele apoi limba și asta pentru că poemele mele au cucerit, pe rând, toate limbile existente pe Pământ.

Azi tac și nici să scriu nu mai pot, dar poemele, poeme sădite în mine de către Dumnezeul poemelor din Cer, poemele îmi țâșnesc prin ochi și ele plutesc și tot plutesc.. printre nori și livezi, iar inimile oamenilor traduc poemele mele în gemete și plâns, în timp ce ochii lor plouă, o ploaie fină ca un fum.