Poezie,  Ucigașii de vise

Pruncul din sâmburi de cais

de-o vreme
mă tot străbate drumul de fier
din ochi şi până în tălpi
pe piept numai şine de cale ferată
zici că sunt corzi imense de ţambal

hei,
sunt poetul naiv
cu ochii însămânţaţi
cu zare căpruie
în carne îmi creşte
multă umbră
ca un ghemotoc de întuneric
și tare trist mai sunt
că te-am pierdut
tu eşti zmeul
care s-a tot înălţat
și nu am mai avut sfoară de ajuns
să te țin aproape de mine

oare de ce cred
că eşti pasărea pictată
în fereastra bisericii din sat
şi nici de ce
coastele îţi sunt zăbrelele
care-ţi ţine zborul ferecat
nu-i așa că Dumnezeu
e artist la trapez,
la circul şchiop
din Fayoum?

hei,
câtă pădure am despicat
cu pieptul
ca drujba în rapel
mi s-a spus
că m-am născut bătrân,
desfrunzit,
pe drum de pământ în căruţă
există un loc la marginea satului
unde caii s-au oprit din senin
şi m-am născut
acolo bunicul a săpat o fântână
de sete topită în adânc
unde îngerii strălucesc luminaţi
pe treptele ei am plâns
şi am sângerat
lemn sfânt pietrificat în pruni
eu, feciorul abia acum născut

trupul meu din sânge
şi din durere a fost făcut
din care femeile mușcă
hălci mari de lumină
și multă nefericire
nici măcar nu știți
că mă vor crucifica
cucii în asfinţit
oh,
veşnicul mire al morţii,
pruncul pitit
într-un sâmbure de cais

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll Up