Poezie,  Ucigașii de vise

Pruncul din sâmburi de cais

de-o vreme
mă tot străbate drumul de fier
din tâmplă şi până în tălpi
pe piept numai şine
de cale ferată
zici că sunt ditamai
ţambalul

hei,
sunt poetul naiv
cu ochii însămânţaţi
cu zare căpruie
în carne îmi creşte
multă umbră
și ghemotoace
de întuneric greu
și umed și rece
și tare trist mai sunt
că te-am pierdut
cândva, în toiul vieții
ca și cum ai fi
zmeul de hârtie
și care s-a tot înălţat
și s-a înălțat
până nu am mai avut
sfoară de ajuns
să te țin
aproape de mine
și ai zburat
de nimeni nu te mai știe

oare de ce cred
că eşti pasărea pictată
în fereastra bisericii din sat
şi nici de ce
coastele tale par zăbrelele
care-ţi ţin zborul ferecat
ca și cum Dumnezeu
e artist la trapez,
la circul minune și ciudat
din Fayoum
unde lumea e nelume
și pe care doar cucii
o mai străbat

mie mi s-a spus
că m-am născut bătrân
și desfrunzit și în căruţă
pe Drumul hoților
drum de pământ
într-un loc
unde caii s-au oprit
din goana lor nebună
ca din senin
şi m-am născut
acolo bunicul a săpat o fântână
topită de sete în adânc
unde îngerii
vin și strălucesc
noapte de noapte
pe treptele ei
lemn sfânt pietrificat în pruni
am plâns
şi am sângerat
eu, feciorul abia acum născut

trupul meu din sânge
trupul meu văzduh
numai din durere
a fost zidit
și din care femeile
mușcă hulpave
hălci mari de lumină
și multă nefericire
și nimeni nu știe
că mă vor crucifica
cucii în fiecare asfinţit
oh,
veşnicul pețitor al morţii,
pruncul pitit
într-un sâmbure de cais
poate rostul vieții
netrăită încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *