Renunțare sau blues pentru firul de iarbă

Ceramică Iulia Nicolau – Crețu                                      

adevărat e că mâinile mele
au încetat să mai mângâie
adevărat e că ochii mei
cândva flămânzi de lumină
s-au întunecat brusc
adevărat e că gândul meu
nu îmi mai este prieten
adevărat e că visul în somn
nu mă mai cuprinde
adevărat e că nimic nu mai contează
adevărat e
adevărat e că am murit deja
și tu nu mă mai cauți
și nici măcar nu știi
că m-au părăsit
până și cucii din gând
și umbra
și somnul m-a părăsit
și te-aștept pe caisului doi
să-ți înapoiez
îmbrățișările uitate
pe umărul meu

altfel despre mine
nu mai sunt multe de spus
stau și ascult
iarba cum se insinuează
printre pietre
și crește tot mai înalt
întins pe spate
la umbra unei cruci
în cimitirul săracilor
unde m-am ascuns