să murim într-o tandră uimire
la noapte am să visez
cum voi zbura pe deasupra oraşului
aripile îmi vor fi mari şi puternice
de zeu tânăr
mă voi opri la fereastra ta
şi mă vei întreba dacă zbor
eu îţi voi răspunde că nu
nu zbor doar visez
nu ar trebui să-ţi fie teamă
uneori mi se întâmplă să mor
moartea aceea
dintre singurătăți
poate singurătatea mea
şi singurătatea ta
ţinându-se de mână
şi unde muzica nu se cântă
ci doar se aude curgând
poate urma unui suflet / poate umbra unui dor / lunecă încetișor…
de un timp umbra şovăie
să mă mai urmeze
cumva e gata să găsească pe altcineva
tu mă chemai din înăuntrul meu
să fugim să zburăm să murim
să murim într-o tandră uimire
și dacă vom uita drumul înapoi?
5 comentarii
Vasilisia Lazăr
Finalul mi-a amintit de o poezie a lui Ion… 😢 Felicitări!
Pic
E o poezie scrisă în 2009…
Peicu Aurel
Frumoasă abordare a temei morții.
Sau a morții din noi…
Sau cum am dori să murim… Sau să nu!
Laura Mara
Avea tata o vorbă: ,,vom muri și vom vedea!”
Sofia Marica
Si o tandra zugravire a unei călatorii pe care credem că o facem o singură data, când de fapt o facem de-atatea și-atatea ori inaintea ultimei dăți. „In fiecare zi murim câte puțin”….