Poezie,  Ucigașii de vise

Salonul de trecere

ce sărbători avem aici
în salonul unu etajul trei
spitalul parcă era
o maşinărie cu roți dințate
folosită să aleagă morţii dintre vii
aici până şi asistentele sunt bolnave
atât de bolnave încât noi
cei care ne mai ţinem încă pe picioare
stăm la căpătâiul lor
şi le punem comprese şi gheaţă pe soartă
sau pe pieptul turtit
cu sânii înghițiți de trup
și unde moartea
râcâie în carne după sânge
şi de unde nimeni
nu a întors măcar un gând

din când în când la ferestre ni se arată
parașutistul divin
îmbrăcat în flăcări
creștin și autist
și nu știu de ce
numai noi vedeam semnele
lăsate de el pe cer
nici nu știam la ce folosesc
dădeam din umeri apoi ne strecuram
înapoi în boală stingheri

în spitalul nostru
sunt două rânduri de paturi
pe o parte nemângâiaţii
cu somnul în spasme şi chinul ţipat
oameni pierduţi
o, câte zboruri s-au frânt
şi nimeni nu-i mai strigă pe numele mic…
pe cealaltă parte
sunt morţii noştri
cãraţi în cârcă pe întuneric
trişti singuratici şi înviaţi
şi ei se tânguiesc în paturile lor
apoi
trupul le curgea prin haine
prin crăpăturile luminii
și se pierdea ca o urmă de fum
apoi fâl-fâl se auzea deodată în pereţi
s-a dus

– oglinzile, cum ne sluţesc ele chipul şi nici măcar nu simțim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up