Poezie

Salonul de trecere


Salonul de trecere

ce sărbători avem aici
în salonul unu etajul trei
parcă era o maşinărie de vânturat
de ales morţii dintre vii
aici până şi asistentele sunt bolnave
atât de bolnave încât noi
cei care ne mai ţinem încă pe picioare
stăm la căpătâiul lor
şi le punem compresii şi ghiaţă pe tâmplă
sau pe pieptul turtit
cu sânii de gumă
și unde moartea
scobeşte în carne după sânge
şi de unde nimeni
nu a vestit măcar o fărâmă de zi

din când în când la ferestre ni se arată
paraşutistul divin
îmbrăcat în flăcări,
creştin şi autist
şi nu ştiu de ce
numai noi vedeam semnele
lăsate pe cer
nici nu ştiam la ce folosesc
dăm din umeri apoi ne strecurăm
înapoi în boală stingheri

în spitalul nostru
sunt două rânduri de paturi
pe o parte cei nemângâiaţi
cu somnul în spasme şi chinul ţipat
oameni pierduţi
o, câte zboruri s-au stins
şi nimeni nu-i mai strigă pe numele mic…
pe cealaltă parte
sunt morţii noştri cãraţi prin întuneric
trişti singuratici şi înviaţi
şi ei se tânguiesc în paturile lor
apoi
trupul le curge prin haine
prin crăpăturile luminii
și se pierd ca o urmă de fum
până se face linişte
apoi fâl-fâl se aude deodată în pereţi
s-au dus

– oglinzile, cum ne sluţesc ele chipul şi nici măcar nu simțim


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.