Salt mortal

cineva m-a închis o veşnicie întreagă
într-o urmă de nisip o piatră
şi m-a lăsat să mă spele apele bătrânele ape
deodată râul a început să urce dealul pieptiş
aşa cu apele suflecate până la mal
şi cu mine pe umeri dus ca pe scut
soldatul câmpiei care urcă în munţii

draga mea aura este luni
azi noapte te-am visat cum erai râu
eu eram o bucată de stâncă
în ea îmi dormeam viaţa
aveam o durere cruntă înfiptă în piept
ori de câte ori deschideam ochii tu nu erai
şi asta îmi crea o stare de nelinişte de spaimă
murmuram ceva bâlbâit indecent lăcrimam
apoi mă închideam în piatră casa mea
cât mai adânc

în mine câmpia e ca o arsură în piept
cu flăcările morilor tremurând în asfinţit
un joc ca de iele sublim
cu lanurile de grâu aur topit
stropit cu picăturile macilor ucişi
iarba miriştilor se înalţă ca nişte şerpi vegetali
să cuprindă luna şi s-o doboare
roua îmi umezeşte tâmplele fierbinţi
iar ochiul cuprinde toată livada de pruni
prunul, poate nu ştiai, e pomul veşniciei
şi cucii răzleţi şi cucii năuci
câmpia mea ca o iubire de prunc

dragă aura e marţi şi tu te prefaci
că dormi abia de am curajul să respir
lângă tine să-ţi spun
că în poemul acesta
te iubesc cu disperarea condamnatului la moarte
cu nerăbdarea însetatului cu mâini tremurânde
apoi îngenunchez şi murmur ceva ca o rugăciune
și tu tresari a mulţumire
apoi ţi-ai trecut mâna prin păr suav cu graţie nebună
parcă erai o zână şi mă luminam
timpul a încremenit, mai ştii?
doar respiraţia ta tremura aerul în jur
îmi aduc aminte cum îmi ţineam respirația
minute în şir
şi cum păşeam peste umbra ta
puţin şovăielnic puţin exaltat
câtă iubire purtam cât de mult te iubeam
cât de mult mă uram şi nu ştiam

în spitalul pustiu voi pretinde că nu sunt
singurul pacient captiv între oglinzi
o icoană cu Sfânta fecioara
o rugăciune scrisă pe zid
brancardierul din plastic
apoi umbre, mii de umbre şi amintiri
amintiri de asistente zburlii,
garouri blonde, perfuzii, buline mov şi feşe
eu stăteam cu buletinul în mână
în fața salonului trei nemişcat
pe noptieră o fiolă spartă
un ac de seringă şi un biscuit
iar patul e din fier cu motor şi cu aripi subțiri
cu o elice zbârnâietoare
care taie aerul rece în mii de fâşii
eu doar pilotez șturlubatic
într-o moarte cinică printre vise stele şi fum
zbâr zbâr dintr-un colţ de spital
în alt cer într-un unic salt mortal

draga mea aura e miercuri deja
şi dacă e miercuri e zi plină
ziua în care în acest poem
te port pe braţe de la primul la ultimul vers
apoi te aşez pe nisipul fin de pe plajă
tu asculţi muzica din scoici
eu îmi ghicesc în ghioc
în pietre şi stele
vântul ne poartă gânduri şi dor
nu-i aşa că nimeni nu te-a iubit ca mine?

Categorii

Lasă un răspuns