Sângele meu orb orfism

(mic discurs parşiv despre metempsihoză şi nelinişti)

în visul meu
roțile camioanelor kaki
devorau asfaltul ca niște șobolani
cu dinți de oțel
mă ridicam de sub blocuri
cu mâinile fremătând febril a libertate
şi înfloream de fiecare dată
când atingeam cu ochii cerul aflat la prepubertate
tu îmi spuneai că visezi la fel
doar camioanele aveau altă culoare
la tine erau roz

cineva misterios îmi șoptea
că de va trebui
ciorile îmi vor ciuguli ochii căprui
mă vor smulge din rădăcini
și mă vor lovi cu tâmpla de vânt
la nesfârșit și că mă vor durea
tălpile căutându-te până la răni
nu ştiu cum dar am început să plutesc
peste întuneric peste casele verzi
carnea îmi înnebunea în fierbinţeala minţii
ne lecuiam amândoi de boli
de singurătate de ierni de nevoi
ne lepădam de moarte
și ne îndumnezeiam de frică
unul pe altul

tot în visul meu mă vedeam
cu sângele orb prelingându-mi-se peste tot
deși abia ce primisem câte un trup fiecare
tu credeai că ne vor crește aripi
eu credeam că ne va crește
câte o roată sub braț
se pare că nici eu nici tu
nu am avut dreptate neam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *