Ezra,  Poezie

Șarpele, ultima creație înainte de a trece râul

vântul înghețat focul stinge
Ezra, vom trece împreună râul
zice Dumnezeu
care tocmai realizase
că nu mai are vreme
nici el nu înțelegea cum
dar, așa deodată
a început să-l strângă timpul
pe la subsuorile cămășii sale
dumnezeiești

vom trece și râul
dinspre malul întunecat
ca să faci apoi lumină, Doamne
voi hrăni lupii înfometați
cu frica din sufletul meu
șoptește Ezra
un copil al uimirii
înspăimântat de rolul lui
în facerea lumii

hai să ne oprim din lucrare
s-o punem în așteptare
și mă voi întoarce atunci
când mă voi simți în stare
să înalț omul
până la cer
e deja multă plictiseală în rai
cei doi stau veșnicii întregi
și se uită în zare
în timp ce pe mine
mă tot zgândăre
în buricul degetelor
un început de primăvară

până să treacă râul
Dumnezeu a creat șarpele
și a răsuflat ușurat
tocmai sfârșise Geneza

4 comentarii

  • Maria Bratu

    Frumoasa poezie, adevarat răspunsul tău. Era doar o stare de a mea, si da, o sa caut insecticidul asta iar daca nu l gasesc oricum ma omoară tăcerea împachetata frumos cu indiferența ta sau cu ceva mult mai grav ca pt … angoase? Poate așa este ca am destule de depanat, prea grele, prea din tot ce este prea din prea

  • Maria Bratu

    asa a apărut viermele din marul muscat si tare s a bucurat ca a scapat nevatamat, deși merita strivit mai ceva ca pamantul rasucit sub călcâi…daaar, dar asa a ramas chinuit de gânduri care roiesc noaptea în jurul mărului sterp, fara rost, ca nu gasesc niciun sens, niciun semn care sa le spuna ceva, să înțeleagă tăcerea, linistea sau refuzul de a răspunde cumva, indiferent ce ,ca sa stie cat se mai chinuie si de ce nu a fost strivit de tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up