se rupe în fâşii

ţipă în mine bezmetic noaptea
și boala și moartea cu părere de rău
mi se rupe în fâşii carnea trădată
și oasele se sparg ca lovite de-un călău

îți este milă de mine
uneori plângi întristată
tăcerea se așterne pe străzile înfundate
îmi strâng pumnii scrâșnind
până când țâșnește din ei lumină
spectacol trageri de cortină

în mine se aud degrabă
trădările și orele lungi asudate
în ciudă și peste voința noastră
trupul se odihnește
pe umăr de furtună
s-o facem lată îmi zici și te ascunzi
într-un trup de zână

în actul doi stau
singur în dormitorul capcană
cu perdele roz la fereastră
privirea stă agățată
de peretele mov
până când mă răsucesc în oglindă
și plâng și ea se sparge
în cioburi și lacrimi
în amintiri și în multe păcate
picături de sânge spumante
în lanțuri apari deodată
blondă dintr-o cușcă de fier
lălâie și goală toată
cu carnea roz înflorată
cu nituri de plumb și cuie curgând
din pulpe cu puroi și nămol laolaltă

m-am hotărât să plec nu-mi mai pasă

Categorii

Lasă un răspuns