spitalul era gol

ploua dinspre pământ spre cer
şi cerul se înroşeşea miraculos
priveam uimiţi la el şi ne bucuram de zor
sub stelele de neon verzi sau roz

Isus răstignit
răstignit în icoane
şi îngălbenit de fum
ţinând în pumnul strâns
bănuţul de aramă

când m-am trezit spitalul era gol
pentru noi spitalul era ca un cimitir viu
golit de viață și de bolnavi târzii
tulburat pustiit viscolit
cineva a lăsat semne de fum
pe pereți ca în sfintele cărţi
şi noi bâjbâim de-a lungul spitalului
încercând să înţelegem
și să-l învățăm pe de rost

împletește-mi părul în cozi îţi zic
uite cum îţi tace inima
parcă nici nu mai respiri!

ştii, o să te trezesc mâine în zori
ca să te aşez în cuibul
abia scobit în umărul meu
în trupul meu bătrânul prun
şi am să te închid
sub pecetea ultimului sărut
cu lacrimi și cu plâns te voi înlănţui
şi te voi zidi în mine necontenit
cu răbdare și multă uimire

e ca şi cum te-aş lua de mână
şi am pleca ca pentru ultima dată
păşind încet tăcuţi şi liniştiţi

Categorii

Lasă un răspuns