Stop cadru sau ultima licărire
din camera mea
toate zilele se văd cenușii
și de fiecare dată când am curajul
să pășesc afară
lumina mă izbește năucitor
în frunte
și toată lumea se învârte cu mine
într-o teribilă buimăceală
deși cerul încă e albastru
norii sunt și ei sus și tot albaștri
iar pământul e ca pământul pământ
mai tot timpul în satul meu
oamenii sunt ocupați
cu nemișcarea
stau chirciți în spatele umbrei
și de plictiseală sau de foame
își taie hălci mari din curcubeu
și strălucesc în noapte intermitent
ținând fiecare
câte un scarabeu în palme
tot mai des îmi amanetez
de sub pleoape cerul
de sub unghii pământul
de sub tâmplă nemurirea
apoi îmi smulg femeia din suflet
și mă arunc în singurătate
cu sufletul înainte
nu-i vina mea îmi spun
îmi aprind o țigare
și mă ascund înapoi
în urma din perete
din carnea mea zilele se scurg
ca într-o ceremonie funerară
cu amintiri și umbre
vântul se învârtoșează nebun
la răscruce
pe câmp trec batalioane de cuci
și cai înnebuniți de sete
trenul de noapte vine spre mine
ca o nălucă
adio spun lumii îți spun și ție
iubirea mea târzie
S-ar putea să-ți placă și
Împăratul ceții
Puiul de urs cu bască și jiletcă mofluz și puțin confuz
6 comentarii
adrianaserb@gmail.com
Minunat, că de obicei! Felicitări!
,,din carnea mea zilele se scurg
ca într-o ceremonie cu umbre
vântul se învârtoșează nebun
la răscruce
pe câmp trec batalioane de cuci
și cai înnebuniți de sete
trenul de noapte vine spre mine
ca o nălucă și de data asta nu mă mai feresc”
pic
Mulțam fain
Vasilisia Lazăr
Superb instantaneu! Felicitări!
pic
Mulțămesc fain
Andriana Todica
Versuri profunde,frumos conturate interiorul tainic al poetului…Cerul e albastru…e seninătatea ce înfrumusețează poemul…e iubirea ce se lasă așteptată…in final…Consideratie
Denisa
Superbă poezie! Felictări!
Cu mare încântare citez câteva versuri din această bijuterie! Ar trebui să vă căutați un editor în strinătate, meritați cu prisosință să fiți cunoscut. ICR ar trebui să vă traducă imediat!
„tot mai des îmi amanetez
de sub pleoape cerul
de sub unghii pământul
de sub tâmplă nemurirea
apoi îmi smulg femeia din suflet
și mă arunc în singurătate
cu sufletul înainte”
Ceea ce scrieți dvs e poezie, nu cea scrisă de oameni împinși nemeritat în față, gen Cărtărescu, Iaru, Coșovei.
Felicitări, Denisa!