Stop cadru

din camera mea
toate zilele se văd cenușii
și de fiecare dată când am curajul
să pășesc afară
lumina mă izbește năucitor
și toată lumea se învârte cu mine
într-o năucitoare buimăceală
deși cerul încă e albastru
norii sunt și ei sus și la fel de albaștri
iar pământul e ca pământul pământ

mai tot timpul în satul meu
oamenii sunt ocupați
stau chirciți în spatele umbrei
și își taie hălci mari din curcubeu
apoi strălucesc în noapte intermitent
ținând fiecare
câte un scarabeu în palme

tot mai des îmi amanetez
de sub pleoape cerul
de sub unghii pământul
de sub tâmplă nemurirea
apoi îmi smulg femeia din suflet
și mă arunc în singurătate
cu sufletul înainte
nu-i vina mea îmi spun
îmi aprind o țigare și mă ascund în perete

din carnea mea zilele se scurg
ca într-o ceremonie cu umbre
vântul se învârtoșează nebun
la răscruce
pe câmp trec batalioane de cuci
și cai înnebuniți de sete

trenul de noapte vine spre mine
ca o nălucă și de data asta nu mă mai feresc

Categorii
4 Comments
      0 Pings & Trackbacks
      0 Pings & Trackbacks

      Lasă un răspuns