Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram un copil nevinovat
și era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și o ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă e aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
și umbre lungi bântuiau de zor
dudul din fața casei lângă fântână la geam
deodată câinele a început să urle să latre
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
îi priveam somnul
cum zgâlţâia patul și casa
mă înfricoșa

când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și simțeam
ca și cum chiar am ajuns la ei
mă așteptau nemișcați
în fotografia sepia înrămată
din ochi încă le picurau
lacrimi uscate

mult mai târziu am aflat
că străinul mi-a fost dat
și că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci așa cum a scris
când s-a înălțat
pe o aripă de curcubeu poetul
și tot atunci am aflat
că pe străin îl chema…
Nichita Stănescu



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *