Stultifera navis sau corabia nebunilor poemul de sfârșit

azi am să-mi cioplesc alt picior cel vechi s-a trezit la viață a înmugurit te-ai mirat până și tu și asta m-a nedumerit mai ales că erai supărată că nu-ți mai răspund la chemările de sirenă de acolo de la tine unde se sfârșește și zarea și cerul la nesfârșit amândoi tânjim după iubire știu asta apoi uită-te la lună cum ne privește cu ochii în lacrimi și mi-am adus aminte de maică-mea care cu câteva zile înainte să moară alunga cu bastonul diavolii care nu o lăsau să alăpteze copii nenăscuți scormoniţi adânc cu fusul de lemn cum s-a spovedit și împărtășit cum s-a liniștit și a murit în pace dar care nu a avut puterea să mă părăsească mă întâlnesc des cu ea prin casă ca din întâmplare mă privește blând chiar și când o simt toată ca o dojană sau cum înflorește și se bucură de fiecare izbândă de-a mea sau când reușesc o poezie frumoasă țopăie încântată ca o fetișcană îmi este frică să-ți spun că mă trezesc dându-i bună ziua așa din senin deși nu o văd sau cum îi simt mângâierea pe frunte în fiecare noapte atunci când suferința îmi devine teribilă de nesuportat și apoi să mă simt ușurat dar ce poți să-mi spui despre mirosul de pâine caldă aburul acela divin cum răzbate din pereți până în oasele mele nu-i așa iubito că am înnebunit strâns în ghearele singurătății ca într-un forceps și mai cred că vine și îmi șoptește poeme pe care de de fiecare dată le uit

în noaptea asta a venit Dumnezeu m-a mângâiat pe creștet și mi-a zis că a venit timpul să scriu acea carte pentru care m-am născut și să nu mă grăbesc s-o scriu în tihnă și să mai știu că am fost iertat și că mama îmi stă de pază că mă va îndruma și dintr-odată mi-a apărut deasupra capului cercul acela ceresc aura de foc și lumină și am devenit

Categorii

Lasă un răspuns

CommentLuv badge