Proză

Tehnologia culturii de guri sau cum să faci bani lovindu-ți femeia cu scândura peste gură

    Se spune că gura o închide doar pământul. Așa este, de exemplu la noi în sat, unde de treizeci de ani câștigă alegerile numai socialiștii, când gura vorbește ce nu trebuie, stăpânul ei ia un pumn de țărână și o astupă. Dacă gura tot nu vrea să tacă, atunci vecinii într-o stare de solidaritate exaltată îi toarnă o roabă cu pământ negru și bine mărunțit, drept în cerul gurii, îl îndeasă bine cu maiul apoi se prind de mâini și se dau zuruind pe toboganul din fața căminului cultural și dacă tot și tot nu tace, atunci cel mai de vază membru al consiliului local deşurubează gura și o dă prin mașina de tocat guri, această mașină a fost inventată de nea Vasile, meșterul și inventatorul satului, un bătrânel cu patru clase dar foarte vioi la minte. El și-a construit o casă care chiar se învârtea după soare. Mașina a fost reglată în așa fel încât să iasă exact 10 guri mai mici și toate seamănă perfect cu gura originală, consilierul ia o gură mică și o înșurubează în locul celei mari, iar pe celelalte i le dă paznicului de la primărie care le duce în sera special construită. Aici puiuții de guri se udă cu grijă, se rujează și se lovesc puternic cu o scândură specială, din lemn de plop, cu mâner rotunjit și două găuri perfecte de-a lungul axei, din trei în trei ore fix, timp de zece zile la rând, să se facă buzele mari cărnoase și totodată să se învețe cu bătaia că doar e ruptă din rai. Se mai lovesc cu scândura, tot din trei în trei ore, în ultimele trei zile înainte de recoltare. Nu știu de ce se mai lovesc, dar așa scrie în cartea fermierului, mai degrabă e un almanah literar, un reporter s-a rătăcit și a ajuns în satul nostru cu bicicleta stricată în spate și l-a cunoscut pe nea Vasile, care în timp ce îi repara bicicleta i-a povestit despre invențiile lui și ziaristul a fost tare încântat de mașina de tocat guri dar și de marile posibilități ce se întrezăreau prin cultivarea științifică de guri, așa că s-a dus cu subiectul la secretarul de partid al editurii, care imediat a înțeles câte beneficii poate aduce această activitate și i-a ordonat reporterului ca împreuna cu redactorul de la agricultură să întocmească o tehnologie a culturii de guri, pe care a și publicat-o în almanahul literar care tocmai se tipărea. Almanahul nu era rău, pe lângă poemele patriotarde ale mai multor barzi, conținea multe sfaturi utile, multe rețete și multe nimicuri.

    Gurile cresc în seră până se fac mândrețe de guri tocmai bune de vândut la piață. Singurele guri care se vând cu succes sunt cele de muiere măritată, nu știu de ce nu se vând și cele de domnișoare, cred că cele aparținând nevestelor din sat sunt fragede și voluminoase de la bătaia încasată zilnic de la bărbații lor, care se însoară special pentru a se ocupa cu creșterea gurilor și singurul motiv pentru care ei își bat nevestele este pentru că așa este tehnologia, așa a scris reporterul în almanah, tocmai îl părăsise nevasta pentru un zdrahon de tractorist, motiv pentru care și cutreiera Bărăganul, când de-a lungul când de-a latul. Vremuri grele. Și pentru a avea o recoltă mândră de guri, nevestele din satul meu fac în așa fel încât soțiorii lor să nu lenevească și în felul acesta merge treaba și ne îndeplinim fiecare în parte, cincinalele noastre. Cele mai aplicate muieri sunt cele care au copii, care vor trebui să învețe carte și să se facă domni la oraș

    Cele mai multe comenzi le primim de la sindicate, le folosesc la mitinguri, greve, tot felul de proteste… Dar vin să cumperi guri, calitate garantată și cei de la echipa de fotbal pentru fluierături și huiduieli, că d-aia sunt guri să fluiere, nene. Din doi în doi ani vine și instructorul de la casa de cultură și alege zece guri, una și una, pentru concursul de înjurături. Gurile din satul nostru sunt renumite pentru înjurăturile cu înflorituri. Cele mai multe guri se vând mai spre seară, când vin tot felul de ciudați, de ciudate. Nici măcar nu se tocmesc, mai mult se uită în stânga, în dreapta să nu fie văzuți.

    Totuși cel mai bun client, dar și cel mai greu de mulțumit era Verel, slujbaş de rang înalt la Biblioteca orașului, se ocupa cu mirositul cărților, muncă grea, stătea ore întregi cu nasul înfipt în cărți, apoi scria ceva într-un catastif. Nimeni nu știa ce scrie, dar nici nu interesa pe nimeni. Lui Verel îi plăceau gurile pocite de sperietură. Se așeza în fața gurii și încerca s-o imite.

    Din când în când câte unul dintre noi își ia nevastă de la oraș și sunt nevoiți să-și găsească de muncă, gurile de la oraș n-au căutare la vânzare. De obicei lucrează la seră, dar se mai întâmplă ca popa să se scuture de păcate de umple toată curtea, câteodată este nevoit să iasă și în uliță și atunci e nevoie de doi bărbați să le adune și să le ducă groapă. De obicei se lasă cu bătăi grele, pentru beneficiu de a aduna păcatele popii, cu sudălmi aspre și pumni îndesați. Popa proaspăt curățat de păcate cam o săptămână nu se atinge de vinul de împărtășanie. Deși vinul de împărtășanie este raționalizat, popa fiind băiat deștept, a declarat la protoierie o populație de trei ori mai mare decât populația Bucureștiului. Eu l-am ameninţat că-l dau în gât și-mi dă și mie acum câte o găleată cu vin. Zilnic. De când cu vinul popii nu prea mai fac nimic, în afară de a da neveste-mii câte doi trei pumni, dimineața la prânz și seara. Să i se frăgezească buzele și să nu mă fac de râs în negoțul cu guri. Mai scriu și tot felul de proze scurte cum e asta, pe care le dau de pomană la calici. Se pare că se vând destul de bine la piață, în primul rând pentru că nimeni nu înțelege din ele nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up