Toamna în spațiu închis

toamna a cuprins
tărâmul de umbre
țara nimănui
unde nici viață sau speranță nu-i
unde timpul și spațiul nu au valori
și unde se întâmplă în acelaşi timp
toate ororile lumii
lumea care a fost și cea care va fi
unde sufletele fără rost
sunt adunate de îngeri
și așezate unul câte unul
în rafturi din oase subțiri
de păsări călătoare
unde întunericul se hrănește
cu amintirile din noi
sau cu veștede și crâncene erori
și nici nu simți cum tristețea
se strecoară sub sânul tău stâng
iar vântul sculptează de zor
somptuoase biserici în noi

copacii își plâng de pe acum
și frunzele și cucii
iar din mine copilul
s-a înălțat până la aripi
și dorul de zbor îl seacă până la os

Categorii

Lasă un răspuns