Twin Peaks bis

cred că am fost uitat în spital
în salonul unu etajul trei
unde vântul
se lovește cu putere în geam
nici o aripă de pasăre nu bate așa
și-mi este frig și teamă
și somnul agitat
visele se năpustesc asupra mea
ca un pâlc de păsări
păsările lui Hitchcock cu clonțurile de oțel

de cele mai multe ori mă credeam
un vierme ucigaș
abia ieșit din mărul orb
pe coridoare trec asistente
scârțâind fioros din genunchi
pe sub cărucioarele lor
se prelinge timpul
și orologiul orb și șchiop

nici nu mai știu cum
în mine și-a făcut culcuș
o femeie cu-n buștean în brațe
avea părul în coc strâns
iar țâțele-i loveau călcâiele în mers
și se mai făcea că din ele
se desprindeau stafii
cu bușteni purtați pe cap
parcă ar fi niște jobene cu crăci

la sfârșitul visului
chiar David Lynch mi-a deschis ușa
și am fugit în urma mea
și fug încontinuu de atunci
fug mov
apoi mă vindec de ploaie
și de gândul miop

în fiecare zi la ora unu fix
toți bolnavii din salon deveneam
brusc fericiți
ne apucam de mână
și săream într-un picior
la nesfârșit
și tot în fiecare zi la ora unu și-un pic
medicul șef ne gonea din spital
pe străzile orașului cu o singură fanfară
care cântă seara în parc
uneori și la gară

Categorii

Lasă un răspuns