No man's land,  Poezie

Twin Peaks bis

cred că m-am uitat în spital
în salonul unu etajul trei
acolo unde vântul
se lovește cu putere de geam
cu aripa rănită și grea
ca un bolovan
și-mi este frig îmi este teamă
în somn coșmaruri rele
se năpustesc asupra mea
ca un pâlc de păsări înrăite

de cele mai multe ori m-am crezut
viermele ucigaș
abia ieșit din mărul beteag
pe coridoare trec non stop
asistentele mov
scârțâind din genunchi
pe sub cărucioarele lor
ni se prelinge timpul
și un orologiu șchiop

nici nu mai înțeleg cum
în mine și-a făcut culcuș
o femeie cu-n buștean în brațe
avea părul strâns în coc și un pardesiu
iar țâțele-i loveau călcâiele în mers
și se mai făcea că din ele
se desprindeau arătări
cu buturugi purtate
în spate și melci

dacă m-ai fi întrebat ți-aș fi spus
că însuși David Lynch
mi-a deschis ușa
care nu duce nicăieri
de-atunci stau în mine
în colțul stingher

în fiecare zi la ora unu fix
toți cei din salon
devenim brusc fericiți
ne ținem de mână
și sărim într-un picior
cântând în nemțește
Mein Herz Brennt
o melodie de Rammstein
despre care nu știm mai nimic

supărat medicul șef
ne-a aruncat degrabă
în stradă
în orașul cu o fanfară
care cântă seara în parc
uneori la gară
melodii rock și jazz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up