Uite cum mă pierd de nu mă mai știu…

ești ca roua în zori
ești lacrima nopții
plânsul zeilor beți
sau doar cântec
șoptit
în tainice temniți

privirea ta căpruie
piaptănă fumul
și ninge viscolit cu crini
peste urmele pașilor tăi
trec tancuri și licurici

când ai plecat
am întrebat livada de tine
și de bucurie a înflorit
am întrebat și de mine
și pomii au izbucnit în plâns
noaptea își cheamă
păsările înapoi
și le așează în somn
încet încet pe ramuri

Auzi în văzduh plânsul meu cum se târăște ca șerpii printre vălătucii de fum?

cerșind ploaie și întuneric
boabă cu boabă
lanurile de grâu se sinucid
devreme până în seceriș
ne ținem de mână și bocim
din ochi ca niște răni
se scurg amintiri
despre care
nu mai știm nimic
mă urc pe firul de întuneric
și te prind

Uite cum se întorc resemnați în cer cu aripile smulse și arse de ger îngerii căzuți – duhuri rele!

amândoi am văzut
cum se face întuneric
și cum străzile încep să umble
șchiopătând
peste acoperișuri
sau pe maidanele părăsite de copii

de un timp nu ne mai încape strada
s-a umplut orașul de noi
cod roșu cod roșu cod roșu
repetă îngrozit polițistul șef
și ochii mei s-au stins
lacrimă cu lacrimă
până am asurzit

Uite cum mă pierd cum mă pierd cum mă pierd de nu mă mai știu…

Categorii

Lasă un răspuns

CommentLuv badge