Uite

ești ca roua în zori ești lacrima nopții
plânsul zeilor beți bocet de curcubeu
privirea ta căpruie piaptănă fumul din livezi
și ninge viscolit cu vorbe și ochi
peste urmele genelor tale

când ai plecat am întrebat livada de tine
și în loc de răspuns
de bucurie au înflorit pomii
mai mult ca sigur te-ai ascuns
ca lumina într-un fir de iarbă
sau poate ai uitat
cum noaptea își cheamă
păsările înapoi
și le așează în somn
pe ramuri

Uite cum în văzduh se aud șoapte ca niște flăcări!

cerșind întuneric boabă cu boabă
lanurile de grâu sinucigându-se în seceriș
ținându-se de mână
refuz să mai privesc cum mușcă uitarea din noi
din orbitele ochilor ca niște răni
se scurg amintiri
de care abia de ne mai aducem aminte
și mă înalț
tot cățărându-mă pe firul de lumină

Uite cum se întorc în cer îngerii căzuți ca niște fantome!

amândoi am văzut
cum de fiecare dată se face târziu
în viața noastră
străzile încep să umble cumva amestecate
cu acoperișurile caselor bolnave
șchiopătând ori picurând cenușă
în urmă

de un timp nu ne mai încape strada
s-a umplut orașul de noi
cod roșu
ca și cum zeii nu ne mai sărută pleoapa în somn
bolnavi ochii mai pot să-mi plângă
lacrima din urmă

Uite cum mă pierd și cum rămân în urmă mereu!

Categorii

Lasă un răspuns