Banshee sau revolta piciorului de lemn cu frunze albastre,  Poezie

Zborul promis și o aripă întoarsă

cred că eram mai degrabă speriat să fiu ajutat și nici nu puteam să fiu de acord eu ar fi trebuit să fiu cel care să te protejeze dar m-am dovedit a fi slab și asta nu am putut să mi-o iert niciodată așa am preferat să te îndepărtez și tot timpul ăsta pierdut nu ni-l va înapoia nimeni niciodată sunt sigur că m-ai urât cu toată ura de care erai în stare și eu m-am urât mult mai mult decât tine deși niciodată nu am încetat să te iubesc să sărut urma pașilor tăi în singurătate nici măcar nu mai pot să-ți spun cât de rău îmi pare și nici să mai plâng am murit cu fiecare clipă departe de tine am uitat și să mai lupt apoi singurătatea mea cu o mie de răni pe care s-o ostoiesc mai întâi? nu-i așa că nu mai știm să ieșim din labirint și mereu a plouat prin acoperișul vieții și ne-a fulgerat năpastă după năpastă până am cedat și nu am reușit niciodată să-mi dezbrac pielea cea veche și rea și râioasă mă retrăgeam rușinat în mine și îmi trăgeam febril pielea de pe mâini pe picioare în speranța că mă voi naște puțin înainte de asfințit

cel mai mult îmi e frică că atunci când va fi să mor nu voi ști ce să spun că nu-mi voi găsi cuvintele și gesturile și mă voi face de râs așa că mi-am tăiat deja aripile și le-am prins de piciorul de lemn și îi voi da drumul să zboare fix cu cinci minute înainte să nu mai fiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up