Împrăștiere cuvinte albe apoi ninsori cu păsări triste

nu-i crede frunzei
scrie-i morții
de rece de roșu de verde
brațele lungi pârghii
și sânii neîncepuți
spectacolul lumii
cuvinte triste
cuvinte de prisos

vin copii cu lămpașe
și-mi alungă nopțile
și-mi alungă spaimele
și-mi alungă orbul
și-mi alungă golul
din ochi și din priviri
și întuneric și lumină
și păsări mari au început
să ningă alb
la mine pe uliță
în nopțile vii

de când mă știu
îmi cheltuiesc
timpul fără măsură
dar și plânsul și dorul
și mă risipesc
fără de măsură
și de fiecare dată
în așteptatele cuvinte
care oricum nu mai vin
ca apoi să respir rar
și să fac pauze
tot mai lungi
rezemat de trupul meu
împuținat și tot mai firav
rezemat de cer
rezemat și de lumină
ca de un nou început
rezemat de drumul
care se deschide
spre noi și vechi promisiuni
rezemat de copilul
de copilul speriat
adormit în mine