Recviem pentru o roată bolnavă mintal

de un timp
mă locuiesc doar pe dinăuntru
pe dinafară sunt gol pușcă
port doar o pâlnie de tablă pe cap
și sandale din pânză

din când în când
îți scriu o scrisoare
alteori un poem
și atunci mă apuc
cu mâinile de cer
și mă dau huța huţa-huţa
sau smulg știrul
crescut stingher
pe coapsa mea stângă
frumos încrustată
cu fire subțiri din sticlă și fier

vorbesc mai tot timpul
cu tine în somn
pătruns de taină
ca un inorog
care și-a pierdut somnul
și cornul prea copt
și când te gândești
că eu sunt vântul… (Citește mai departe)

cum îți spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
s-au urinat din înaltul lor
peste ochii abia luminați
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor înalt
în golul uitat dintre stele

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
„Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie”
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole și amare
până reușeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
și că mai exist și așa
neîndemânatic cum sunt
exilat ca o urmă
într-o cută de timp
ca și cum propria-mi umbră ar … (Citește mai departe)

(se pare că fiecare avem o zi de 13 într-o marți nefastă)

spune-mi cum de nu ai obosit
să umbli cu inima în brațe
bolborosind cuvinte neștiute
ori alunecând de-a lungul străzii
lovită cu pietre de bărbați
cu baston și îmbrăcați în negru?

Îmi aduc aminte că într-o zi de treișpe
ți-a spus că te iubesc
că îți voi întinde
covoare de flori sub pași
și-ți voi umple zilele toate
cu mii de artificii și păsări de foc
îți voi înfășura trupul cu fluturi
și voi picura ca o viță ce își plânge butașii
jertfiți pe altar… (Citește mai departe)

Dumnezeu m-a născut
într-o dimineață de duminică
era o zi caldă
de toamnă abia începută
s-a aplecat la urechea mea
și mi-a șoptit să te caut
și să te iubesc cu grijă
pe nerăsuflate
cum nimeni nu a mai avut parte
pe tine femeia cu o mie de brațe

atâta dragoste s-a strâns în mine
și tremur de fluturi de flori
și tare îmi e frică
că încă nu știu
ce te poate lumina
ce te face să zâmbești
sau să înflorești
în fiecare dimineață
dar cel mai mult îmi e frică
de întunericul și gerul
ce … (Citește mai departe)

vine străinul și-ți ridică
sub coaste o casă
îți simți dintr-odată sufletul greu
cum îți cade în oase
apoi cum te cuprinde zidul
și-auzi și urletul greu
al câinelui mitic cu trei capete
și o năpastă
ca și fâlfâitul morții
pe deasupra orașelor fantastice
peste tine mai zboară
și-o veche ambulanță
cu girofar și faruri de ceață

apoi străinul pleacă
însoțit de hoarda de îngeri
îmbrăcați cu armuri din răchită
și cuțite lungi purtate la brâu
și nu-mi mai rămâne decât
să rămân singur
cel puțin încă o viață
cu ochii tulburi murdari de cuvinte
– uite, … (Citește mai departe)

te-am auzit huruind pe balcon
cu țâfnă
cu mii de animăluțe amușinind
pe bâjbâite aerul nopții
și eu pluteam pluteam nevăzut
sau mă răsuceam în mine cu furie oarbă

poate ai crezut că sunt
un zburător trecut în rezervă
și ai vrut să te răzbuni
pentru nopțile dormite adânc
fără vise sexoase demente
fără focul divin
doar fumegări
doar iarnă lungă în pântecul tău
între suflet și trup atâta tristețe

te-am auzit huruind amenințător
în sufletul meu
cotrobăiai după amintirile mele cu tine
printre atâta întâmplări irosite
mai toate amestecate cu vină
cu prostituate sublime
cu asistente … (Citește mai departe)