Natură moartă cu o muşcată roşie sub un soare stingher

clocoteşte în mine mândria de orb şchiop
uite cum se face ea stâlp temelie
cioplește-mi pe umeri un corn şi suflă
zic îngerului din oala de fier cu mânere de plută

cum mi se umflă bobul de orz
pe sub coastă în burtă
pe sub subsuori trec armate inceste
de greieri beţi cu arcuşuri din oase de peşte
la televizor despre învăţături apocrife
vorbeşte un orb
iarba îşi învaţă pe de rost coasa
ştiai că veşnicia
a înflorit în spatele câmpiei în tufişuri
ca niște catedrale cu ferestre arzând?

nu se poate să îţi scoţi ochii
şi în acelaşi timp să refuzi să vezi
cum oraşul se pierde încet
cum fuge el în câmpie
cu străzile suflecate până în noapte
lanul de grâu îl priveşte cu ciudă
apoi se închide în el până se coace
sau cum îţi cade lumina oblic prin păr
în adâncul umărului până în călcâie
tu ai tăcerea fugită în munţi
ai unghii de oţel şi îngeri căzuţi sub ferestre

un ghiveci de lut cu o muşcată roşie
şi tu mângâindu-ţi dimineţile şi frunzele
de soarele ce-ți cade pe față stingher

Categorii

Lasă un răspuns