Petre Ioan Crețu

nu m-a tentat niciodată să fumez iarbă că aveam multă imaginaţie sau poate o nebunie o nebunie primordială de început de lume nebunia Evei când a muşcat din măr și a ştiut, dar nu i-a mai folosit.                     Iulia Nicolau – Crețu  

acum trebuie doar să aştept îs curioasă unde m-o prinde pe firul ierbii viaţa de pe urmă și să sper că am fost visul ce m-a visat când m-a creeat. urc şi plâng şi-mi plânge iarba.                     Iulia Nicolau – Crețu  

scriu folosind cuvântul ochiului și cu coaja lui transformată în pleoapă câteva clipiri de cer și mi-e albastru și destul și uneori roz.                     Iulia Nicolau – Crețu  

probabil voi continua așteptând chiar nemaiașteptând nimic nici un sentiment de împreună nici timp de calitate doar o suprapunere a tăcerii a nemișcării a umbrei.                     Iulia Nicolau – Crețu