şi s-a deschis cerul pentru cel adevărat o armată de inorogi a întunecat zarea iar cel credincios îmbrăcat cu zale peste cămaşa înmuiată în sânge cu ochii de foc cu vorba măciucă ooo, cum trosneau capetele celor care ridicau privirea din colb spre lumina de dincolo de supunere cel care călărea inorogul alb cu numele scrijelit pe frunte şi pe a cărui limbă de paloș e scris să ne desprindă visul dintr-o lovitură – mi se mai întâmpla să înfloresc cum mi se mai întâmpla şi să mor de fiecare dată când îmi reuşea câmpia dintr-o brăzdă grea şi câteva boabe îi frământam cu dragoste ţărâna până îi dădea lacrimile…