Dacă omul ar avea amândouă mâinile libere, ar face prea multe greșeli adică de două ori mai multe, mi-a zis vecinul peste gard. Gândește-te, a continuat el arătând cu mâna liberă spre un nor care picotea plictisit pe cer, cu o mână legată, eu sunt forțat ca din noianul de lucruri pe care ar trebui să le fac, să le aleg doar pe acelea despre care se presupune că ar fi esențiale. Nu pot să fac totul, așa că las viața să curgă pe lângă mine, fără să o tulbur cu lucrări și întrebări idioate. Vecinul vedea în mâna legată la spate un fel de arbitru al libertății și al…

În satul meu timpul nu se măsoară în ore, ci în greutatea respirației primarului susținut de șeful de post. Se crede despre sat că nu ar mai aparține lumii timpurilor de azi, ci că s-ar prelungi într-un spațiu de dincolo de ce suntem noi în stare să ne închipuim și unde niciodată mâna noastră nu va nu putea pipăi pentru că dintotdeauna atingerea înseamnă cunoaștere. Există o filosofie a ceea ce nu atingem, îmi spunea într-o seară un vecin, pe când umbrele copacilor se lungiseră ca niște degete care caută un sfârc, degetele noastre sunt de fapt singurul organ care poate percepe infinitul și nemurirea, suntem întregi doar prin ceea…

Vecinul meu a ajuns la concluzia că dacă și-ar dezlega mâna de la spate, lumea s-ar răsturna ca o căruță cu fân căreia i-a sărit o roată. Vezi, îmi zice el în timp ce privea uimit cum o găină se plimba prin ogradă cu seriozitatea unui plutonier neamț din al doilea război mondial, liniștea satului  este o chestiune care ține numai și numai de greutatea mea, pentru că dacă m-aș întregi, adică dacă mi-aș folosi și mâna asta inutilă, aș deveni prea greu și m-aș afunda în prima zi în țărână până la genunchi și tot așa până când aș dispărea din peisajul satului nostru ceea ce ar contraveni regulamentului…