Petre Ioan Crețu. Recviem pentru o roată bolnavă mintal, Editura Neuma
Petre Ioan Crețu, cunoscut în lumea virtuală și nu numai ca PIC, scrie o poezie aspră, violentă, în care se implică total, în care își recunoaște nebunia și ura. Într-o epocă de alexandrinism, PIC este un vehement, neconcesiv, anticalofil luptător de unul singur. Este un Rambo, împovărat de arme și cartușiere – îi va rade pe toți cei care cred că un ins izolat e neapărat vulnerabil. Poeții veritabili sunt aceia care nu plăsmuiesc din cuvintele lor niște versuri, oricât de ingenioase și atractive ar fi ele, ci o lume proprie, într-o demiurgică încordare a conștiinței. Aceștia, mult mai puțini decât se crede, sunt de două feluri: cei care sunt…
RUGĂCIUNE DE RECUNOŞTINŢĂ – Şerban CODRIN
Răscruce suntem, umană confluenţă a celor patru elemente; nu îngădui, Doamne, să ne biruie deznădejdea; suntem pământ şi foc, ridică-te în apărarea noastră; suntem apă şi aer; ascultă-ne glasul, cum pământului mulţumim, şi focului; cum cinstim aerul, Iar apa, prin şiroirea pe frunte şi unduirea între ţărmuri, binevoitoare, se împarte cu noi. Suntem pământ din Pământul-Mamă-şi-Tată; ea ne ştie, el ne cunoaşte; aducându-ne înxspaţiul-timpul său, ne dă înfăţişare şi adăpost, ne înzestrează cu temelie de casă şi uşă, cu perdele şi flori-de-cerceluş în ochii dreptunghiular tăiaţi ai ferestrelor; Cu darnice câmpii ne împrumută; cu dealuri încărcate cu fagi şi stejari; cu munţi încununaţi cu nouri şi, verzi, brazii, cântăreţii la…
Poemul cinci
labele picioarelor îmi flutură buimace de atâta zbor pe deasupra spaimei în formă de cruce ce ne-a cuprins mută apoi trupul tău se împlântă cu furie în pântecul meu m-ai îndoit și am început să plâng și atâta groază s-a lipit de suflet și plouă peste umbre plouă fatum doar tu te-ai mai născut din fum dar și din răzvrătirea mării cu părul despletit purtat în valuri valuri de vântul înnebunit așteptam cu încrâncenare ca tu să treci mai departe unduindu-ți mersul printre discursuri cuvinte capcane mieroase și nemiloase și să nu mai înțeleg nimic doar mirosul tău de nimfă se mai întâmplă dar nu te mai miri atât de…
Poemul trei
îmi aduc aminte cum aveam grijă de tine ca de ceva prețios și mic și cum îți purtam sufletul pe mâini să nu se zgârie sau să se fărâme lovit de iubire ca de zid ne țineam de mână și fugeam spre țara nimănui unde nimeni să nu ne mai vadă să ne știe și să se uite urât la noi pe acolo treceau mii de marfare și din când în când câte un zmeu de hârtie mov cu sfori albastre și cu două curcubeie prinse cu ață de balcoane și subsuori și ne-am bucurat ca niște copii sălbatici un veac întreg și încă un pic acum de câte ori…
Poemul unu
no man’s land locul unde ochii tăi înghit tot întunericul din încăpere și unde șoaptele mele au tapetat pereții din dormitorul nostru iar poemele poemele îmi sunt cuvinte grele și reci fac țurțuri la sprâncene și păsări negre rele se desprind din fereastră una câte una până se umple cerul mai nou tot felul de nimicuri în armuri de oțel și flegme bântuie cerul și ne seceră ca pe spice dacă au pierdut prima bătălie cu noi nu zic nimic se ascund în rădăcinile nervilor noștri și așteaptă să fim iar slabi, comozi și ne lovesc sub coaste casele răzlețe mitraliază câmpul câțiva câini sălbăticiți se preling pe linia care…
Rutină
Și această poezie e recitată, cu același talent, de scriitorul Lucian Dumbravă. Mulțam fain, prietene. să te lovești bezmetic ca fluturii de lună fără niciun scop prinși în efectul de pendulă ca insectele din capcana luminii de bec viața noastră avea un singur anotimp și o singură noapte și nimeni nu știa de ce apoi ne-am plictisit să mai întrebăm așa că ne turnam vin în borcane de sticlă și povesteam ce am fi vrut să ni se fi întâmplat mai toți am fost prinți apoi milițieni șoferi oameni fără noroc jinduind noroc doar fiul tatălui meu nu am fost tatăl meu a avut o fântână era cea mai adâncă…
S-ar putea să-ți placă și
Fluturi de sticlă
Despre azilul prunilor treziți din moarte ca din somn
Copilul omului, amin!
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
