Critică & recenzii

Despre Pic și Banshee…

Horia Gârbea

        Fiecare poet este atipic, se abate de la o „normă” care, de fapt, nu există. Dar Petre Ioan Crețu și poezia sa, excepțională și excepționistă, iese cu mult din limitele vreunui tipar posibil. Admirabil este la el spiritul liber. Nu propune sfidarea a unor limite, ci ignorarea lor într-un mod, aș zice, demiurgic. Câtă vreme lumea încă nu este creată, la începutul vremurilor, făuritorul ei poate s-o modeleze așa cum îl îndeamnă inspirația. Poezia lui Petru Ioan Crețu are suflul unui big-bang întemeietor. Cărțile îl apasă pe piept, dar nu-l „prejmuiesc”, așa cum ar zice clasicul, ci îi măresc forța și dorința de a respira titanic. Această carte neobișnuită și extrem de puternică adună ceea ce îl caracterizează pe poet în proprii săi termeni: Nonsens, deșertăciune și momentul meu de tresărire. Ultimul e cel care contează. Petru Ioan Crețu nu își întemeiază un ținut sau un regat, ci un Univers, cu tot haosul și (fărăde)legile lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up