-
Facerea lumii
– creaţie dumnezeiască – Dumnezeu, se spune, nu a avut simţul umorului s-a născut mai întâi pe el, din plictiseală, într-o duminică de vară, când soarele stătea-n crucea zilei în echer, elohim nu ştiu cât timp i-a trebuit să-nveţe să folosească braţele că repede a făcut cerul îl înghesuia din toate părţile nimicul ăsta, căci peste tot şi toate exista doar un mare nimic un talmeş-balmeş fără de măsură fudul şi stupid era cât pe-aci să fie turtit de ceea ce tocmai urma să zămislească, adică pământul, ce fapt crucial pentru noi aşa că din haos tocmai s-a născut pământul şi Dumnezeu s-a întins să doarmă puţin până spre dimineaţă…
-
Cu toate acestea nu este îndeajuns
mă întrebi cum e să te trezești deprimat să vezi lumea prin crăpăturile pleoapelor ori să fii încă din somn beat să aluneci în vomă să cazi fulgerat pe spate sau să te lovești crunt de-o mirare de o șoaptă de păcat cum să fie, îți răspund acum pot să-ți spun că sunt fericit am început să iubesc că mă trezesc în fiecare dimineață și-mi este îndeajuns și bine că mai am în mine speranță o doamnă mi-a scris că nu ar strica să iau câteva lecții de dans și ori de câte ori îmi va bate în ușă să o invit la vals i-am răspuns că altădată aș fi…
-
Atelierul de pictură nu este într-o joi
cineva m-a exilat în propria-mi existență ca într-o bulă cu pereții de lut și nu știu cum am reușit să-ți scriu atât de multe poeme și versurile să devină nepereche ori de câte ori se făcea în noi joi joi e ziua în care băieții din sat plecam la vânătoare de fluturi de-a lungul căii ferate hălăduiam și în cer dar mai rar nu știu de ce vecinului meu i se părea că sunt o întâmplare magică și ori de câte ori mă vedea făcea plecăciuni aprindea lumânări tămâia până și urma pașilor mei nepășiți ori se târa în genunchi în spatele meu preț de câteva zile și nu obosea…
-
Tot mai rar nopțile mele
în care tot mai rar nopțile mele sunt fulgerate de trupuri fierbinți de femei de fapt nopțile îmi sunt triste tot mai pline de dureri oasele mele se tânguie ca o orgă cu tuburile sparte cântând imnuri roții de lemn și nu mă mai înalță acum suferința ca pe Isus doar mă afundă în mine ca într-un sicriu de plumb te-ai uitat într-o noapte la mine adormită în pat erai beată și aveai cămașa de noapte ridicată până peste cap ți se vedea părul pubian cum înflorea cu gândul la rai adevărul e că sexul cu tine mereu a fost bun ca un zbor libelulă ca o lumină nebună plină…
-
Orașul cu trei felinare și o roată bolnavă mintal
vreau să-ți povestesc iubito despre orașul cu trei felinare și o bancă uitată în parc unde în fiecare zi primeam o gogoașă și de atâta fericire plesneam despre orașul unde specialiștii în administrat supozitoare în urechi se înmulțeau alarmant iar trupurile noastre se zvârcoleau pe o frunză neîncetat până când dimineața a explodat în bucăți mari de lumină și s-a înnoptat despre orașul în care șeful secției de reparat timpul era mereu cu degetul arătător îndreptat spre o cisternă cu apă sau către umbra mea firavă de om cocârjat dar de cele mai multe ori arăta către femeia călare pe o motoretă carpați din pântecul căreia țâșneau la viraj ceasuri…
-
Poetul poemelor din săptămâna uitată
„Cum facem uneori schimb de purtători ai poeziei, eu i-am prezentat diriguitorului revistei „Helis” câțiva autori, după părerea mea, demni de luat în seamă, altfel s-ar scufunda printre cutele anonimatului înainte să le aflăm puterile creative; la rândul său m-a tras de mânecă, dacă i s-a ivit prilejul, ceea ce s-a întâmplat o dată în plus în numărul din ianuarie 2014 al revistei, unde a apărut numele unui poet necunoscut deasupra a șase poeme pur și simplu surprinzătoare. Aveam să aflu după câteva zile că poetul îmi era cunoscut cel puțin fizic, am dialogat de mai multe ori cu niște ani în urmă, cunoscându-i destul de vag preocupările. Inginer electronist…
-
Gândacul Vasile
Anul trecut, în salonul unu de la etajul trei al spitalului municipal, dintre miile de gândacii care foşgăiau pe pereţi, unul dintre ei atrăgea atenţia, era mai leneş, mai încet.. Stătea sprijinit în antene şi visa, uneori recitam amândoi poeme de amor, alteori se agăța de un strop de var și rămânea suspendat ceasuri întregi. Era un gândac molcom, gândac moldovenesc, rânjind după antene. L-am prins şi aşa a devenit gândacul meu, gândacul Vasile, fără să știu că în curând va deveni cel mai popular dintre toţi gândacii din lume. Mi-a prins bine că m-am împrietenit cu el, ori de cate ori aveam dureri foarte mari venea lângă mine, cred…
-
Brânza lui Becali pute din ce în ce mai rău
Mi se pare normal dacă ai antrenor principal la echipă secundul secundului. Sunt stelist de 56 de ani, o viață de om, totuși încep să mă bucur că antrenorii refuză să mai fie slugile lui Becali. Antrenorii adevărați. Acel bine făcut Stelei, cu care se tot bate Becali în piept, se transformă în cel mai cumplit coșmar pentru iubitorii echipei Steaua, dar și pentru toți iubitorii de sport din țara asta. Când specimene ca Becali ajung cumva în capul trebii, e jale. Îmi doresc ca Steaua să retrogradeze și flăcăul ăsta, Becali, îmbătrânit urât, să lase echipa. Cum nici dacă ar dispărea nu m-ar deranja acum. Decât ca un parvenit…
-
Culoarea nu se învață, nu se antrenează, te naști cu ea sau nu
Azi 17 august ora 11, la Muzeul Municipal Călărași, a avut loc vernisajul expoziției de pictură „Explozie de culoare”, cu tablouri semnate de doamna Camelia Zrain. Mi-au atras atenția și mi-au plăcut foarte mult tablourile pictate în manieră cubistă, foarte calde și luminoase și a căror culoare mi-au ostoit sufletul. Foarte interesante mi s-au părut a fii și cele câteva colaje (material textil, foiță de aur, folie de aluminiu, hârtie și vopsea) Tablourile doamnei Camelia Zrain mi-a amintit de Victor Brauner, poate cel mai expresiv reprezentat al avangardismului românesc, aceeași răzvrătire împotriva academismului, amândoi au aceeași manieră de a da frâu liber culori, focuri de artificii, ne încântă. Felicitări…
-
Glissando
cu cât mă uit mai atent la mine cu atât mă cutremur mai mult sunt doar o versiune nereușită nu ceea ce mi-am doream să fiu e ca și cum m-aș recompune în cântecul păsării și cu fiecare răsărit de soare sunt mai trist și parcă niciodată nu am iubit atât de durut tot fâlfâind în mijlocul focului în floarea de crin mereu mi-am dorit să fiu altul așa cum spune Mușina și eu am plătit înainte de a mă naște pentru o altă destinație și nu am reușit acum am plătit înainte de moartei pentru eternitate fie ce o fi în fiecare ne crește apocalipsa ca o gâlmă unora…
