Moartea mea străină

mai întâi am construit în jurul meu
un zid
un zid înalt de piatră
şi am sperat să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere
care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri
şi numele tău pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri
fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroașe
parcă se subția
când am terminat creta
am continuat să desenez
cu carnea de pe degete
cu sângele din mine
şi cu toată ura mea
cu înverșunare nebună
până când s-a ros
toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt
şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
de ploaie
venind din depărtare

am ucis toate păsările
toți fluturii
şi vântul am ucis
am blestemat toți sfinții
şi lumea toată am afurisit,
degeaba!

te auzeam în sânge cum urci
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă
apoi spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat
am urlat cu disperare în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar și tu
tu muriseși demult
tare demult
și a murit
şi moartea mea străină
şi moartea ta durut