sălbăticiune din monstru născută brațele tale ca niște ierburi de iută se înfășoară de-a lungul trupului meu și cum umbli în mine carne tremurândă prin cotloane prin umăr prin oase frunze alb albastre în întunericul deja tocmit doar ochii tăi hăruiți cu lumină mai strălucesc dragostea ta o furtună și trupurile noastre flămânde ca niște animale vrășmașe sfâşiindu-se eu îți sorb lacrimile moarte tu îmi bei sângele cu voluptate de data asta în locul buzelor îmi cresc aripi în locul ochilor am frunze de prun și piept de vultur și suflet de cuc și mersul meu e înălțare și brațul fiară în urma mea porțile cerului s-au închis se pare…

de-o vreme mă tot străbate drumul de fier din ochi şi până în tălpi pe piept numai şine de cale ferată zici că sunt corzi imense de ţambal hei, sunt poetul naiv cu ochii însămânţaţi cu zare căpruie în carne îmi creşte multă umbră ca un ghemotoc de întuneric și tare trist mai sunt că te-am pierdut tu eşti zmeul care s-a tot înălţat și nu am mai avut sfoară de ajuns să te țin aproape de mine oare de ce cred că eşti pasărea pictată în fereastra bisericii din sat şi nici de ce coastele îţi sunt zăbrelele care-ţi ţine zborul ferecat nu-i așa că Dumnezeu e artist la…