Copilul omului, amin!

– sfârșit de drum –

cum s-a ivit din negură
ca un țipăt prelung
înalt și drept
atât de drept
și-aproape o nălucă
și cum desparte timpul
în lacrimi și râs
în durere răsărit și apus
noaptea s-a stins
ca un muc de lumânare
capăt de drum

ține minte Ezra
cufundă-l în apa dimineții
ca un răsărit
apoi mângâie-i privirea
cu lumină și crez
și numește-l om
după chipul și asemănarea ei
a morții
într-un nou început
o nouă lume
numai a lui

miluieşte-ne pre noi, Doamne
a zis Ezra și s-a dus