în care picioarele mele îmi ascultă gândurile pe furiș stau la marginea visurilor mele și chibițează mai nou își numără pașii dintre un vis și un altul dintr-o dragoste trecută și una viitoare apoi ascunde drumurile de departe se aude de fiecare dată murmurul degetelor lor doar vrăjitorul care descântă pe furiș orașul le mai îmblânzește le crește aripi în călcâie apoi trupul meu părea nepăsător se simte revolta până în vârful unghiilor pătrate dar nu zic nimic picotesc cu dezamăgirea în brațe și cânt în care mâinile mele refuză să mai mângâie stau cu degetele la soare și visează rostul lor deja s-a pierdut și nimic nu poate să…

cum stăm noi pat lângă pat în sala de așteptare cu viețile părăsite în grabă și aliniate frumos pe raftul de la intrare cât de cumplită e veșnicia așteptării apoi viața viitoare un nou început rostogolindu-se implacabil peste toate amintirile și neputințele și bucuriile trăite apoi am să te uit cu nepăsarea și inocența noului născut

(de-a joaca jocului de dragul jocului) vecinii mei gălăgioși într-un târziu au adormit cu luna scursă în pahare apoi s-au trezit morți în avionul portocaliu cu trei roți și o aripă chioară de atunci vecinii nu s-au mai dat jos din avion și vor zbura în cerc toată viața lor de apoi așa, într-o singură aripă avion cu motor Doamne, ia-mă și pe mine-n zbor

când ferestrele încep să plângă a rouă când orele zilei s-au împuţinat şi vine întuneric îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş să o înghesui prin cotloanele cerului să o dezmierd, să o sărut şi stropii ei ca niște lacrimi de îngeri să-mi spele uitarea și sufletul trist cu ploaia care se prelinge alb printre pietre amintirile așezate tainic în adâncurile timpului vor ţâşni jumătate vis jumătate aievea și se face ziuă și se face liniște deodată în Marele Labirint fantome de zi fantome de noapte s-au așezat lângă mine şi patul scârțâie groaznic, o mână încremenită în mângâiere în ochi cresc priviri infirme cum știi în cer sunt îngropați…