O fâșie de cer verde își ia zborul și se pierde printre țipetele păsărilor jumătate albe jumătate negre și se lasă noapte pe sub pleoapele grele peste drumurile săpate cu trudă în cer peste păsările adormite în penele lor în timp ce peștii leneși își opresc zborul și se ascund în orbitele inorogilor morți de unde luminează întunericul apoi privește cum vântul sfârâie cărnurile albe ale caselor cu acoperișurile roz sau țipătul de mamă care-și sfâșie mânjii abia născuți în timp ce rânjetele omului perfect stau lipite de sticla acvariului ca niște abțibilduri colorate apoi sfârșim cu toții în ochiul orbit și rece al nebunului cocoțat pe turla bisericii de…