-
Atunci când până și chitarele plâng
de un timp lumea își poartă războaiele în mine și ele se întâmplă mereu pe înserat iar peste toate trona luna în flăcări cerul se umplea cu mii de inimi rupte de gloanțe și multă moarte se întâmpla în sufletul meu și îmi este din ce în ce mai greu să le duc pe toate mă împiedic cad și merg mai departe călcând bezmetic peste tinerii frumoși ai lumii blestemate blestemați să putrezească în oasele mele decât să stea acasă în loc de săruturi gura lor mușcă țărâna amară trosnesc cohorte de șrapnelele în noapte cu mâini și picioare în zbor ne înaripate atâtea priviri înghețate ochi împrăștiați fărâme de…
S-ar putea să-ți placă și
Un altfel de spații – glissando
La icoana sânilor tăi ard lumânări
Ultimul asalt al omizilor păroase
-
Dincolo
se mai aud din când în când paşii târşiţi pe nisipul pustiului bântuit de îngeri timpul scurs din trup ca dintr-o clepsidră crucificaţi acest trup crucificaţi acest trup de albastru trup plăpând mă tot îndemn și strig la voi chiar și în adânc de fluture sunt om îți spun mai bine privește vântul cum netezeşte depărtările puse de noi între noi și cum continuăm să ne îndepărtăm de noi grăbiţi stă în firea noastră să ne sinucidem aruncându-ne din cer să ne zdrobim cu ură cu furie de caldarâmul stingher în fiecare dintre noi se află un om un fluture un om o renunţare şi sigur tot nimicul lumii strâns…
-
Polen de lună
am visat cum câmpia se desface în două în noi și cum roua se prelinge pe sub pleoape bolnav de frunză dudului timpul îi moare iar tu respiri cu greu şi încet, încet în lanul de secară – cum dai iubito în muguri zi de zi! aruncă amintirea de dudă îţi zic sau mai bine învaţă grâul pe de rost până la ultimul spic şi apoi fă-te pâine când păşesc pe mirişti simt puterea din bob dar şi cum moartea ne seceră pruni apoi hora îngerilor ţinându-se de mână pe sub tâmpla mea udă cu aripile încrucișate în semnul crucii – ce mână Doamne mânjii în lupta cea din urmă?…
-
Balada roților cu breton
în orașul meu mergeau la braț trei roți de rezervă Bridgestone purtau pantofi cu toc și aveau breton împreună cu două prezoane rebele când li se făceau dor se așezau cuminți în brațele mele patul scârțâia groaznic, și trupul mă durea în ochi îmi creșteau priviri firave abia de mai pâlpâi la geam ceva mai târziu am aflat că ochii sunt ferestrele cerului prin care ne aruncam de câte ori venea asfințitul la noi în salon am mai aflat și cum se îngropau copacii copac în copac apoi zece câte zece în alt copac până va rămâne un singur copac căruia i-am dat foc spre înserat îngerii de lumină licăreau…
S-ar putea să-ți placă și
Teama de zbor
Autobuzele dormeau obosite
Umbre împrăștiate pe ai noștri pereți
-
Am avut naivitatea
dacă cineva ne-ar spune încă de la naștere cât de lesnicioase sunt lucrurile că Dumnezeu așa le-a făcut simple să nu ne batem capul cu legile fizicii cu hermeneutica cu tantra și alte nimicuri doar că le-a ascuns în sâmburii unui măr căruia i-a zis fructul oprit și noi l-am crezut de atunci tot trag neputincios de mine când în sus când în jos ca un pendul stupid bolborosind silabe fără rost și îmi amintesc cum se minuna timpul de mine rotund și duios sau cum mă dădeam jos pe ulița mare din trenul lăptos cu franjuri și roți mângâiate de un șef de tren afectuos și nu am să…
-
Du-mă departe
mă întrebi cum e să te trezești trist în fiecare dimineață să vezi lumea prin crăpăturile pleoapelor sau să fii bolnav de somn să fii deja beat să aluneci în vomă pe scară să cazi fulgerat doar pentru că chipul ți se lovește dur de oglinzi o, de-ai știi am sufletul plin de cioburi până în gât nu știu îți răspund aproape în fiecare dimineață văd doar degetele tale cum scormonesc demonic în ceață o doamnă mi-a scris că nu ar strica să iau câteva lecții de dans și ori de câte ori îmi va bate în ușă să o invit la vals i-am răspuns că altădată aș fi preferat…
-
4.2. Chapeau bas
unde în fața femeilor Pic își scoate pălăria abia după aceea își dă nădragii jos iar bucuria lui era imensă iubea altfel femeile cumva iar dorința cărnii aproape lipsea sufletul lui doar cenușă poate doar poetul din el era viu poate dar și el de la o vreme a cedat și-a dus talentul în munți și după un timp, alt timp a urmat mai crâncen corabia lui fără timonă a tot rătăcit nicicând ancorată nicicând fără vânt fantomă în ceață rătăcind spre nicio țintă spre nicio măiastră doar apă doar zâne bătrâne ridate mănunchiuri de raze tainicul rit misterul cântării etern visătoare adânc îngropată în palide viori în lumea lui,…
S-ar putea să-ți placă și
Natură moartă cu o muşcată roşie sub un soare stingher
Păsări rude
Ninsori galbene pe dig
-
4.1. Prima iubire a lui Pic
prima dragoste s-a întâmplat într-o vară august șaptezeci și patru după moartea stupidă a Mariei o fată frumoasă de optâşpe ani port și acum în suflet durerea tânjirea după ea revelația luminii pierdute realitatea crudă că n-am să-i mai simt respirația fierbinte pe umăr în palmă sânii mici abia înmuguriți gândul flămând femeie întâmplată plutind și ea se întrupa în mine pe furiș ca și cum deja se aprobase să fiu călătorul dintre lumi sperând până la sânge că ne vom regăsi soarele picura doar apă de ploaie parșiv ce festin miroseam a frică miroseam a vin până adormea și noi exaltam ca și cum moartea ne-ar fi murmurat cuvinte…
-
Corpul tău șerpuind
corpul tău se răsucește amețitor în fiecare duminică de cum te trezești aerul din jurul tău se încarcă electric scânteind antisimetric și de fiecare dată o iau razna și râd verde nervos alteori mă duc la crâșmă pe jos și mă îmbăt apoi zac trei zile cu capul între umeri cu stomacul pe buze și o dâră groasă de umbră mi se prelinge din gură și casa se învârte la fel ca și tine uluitoare și surdă nici nu mai știu dacă e duminică sau dacă e marți și câinii mă latră mă urlă a ciudat strânși în jurul casei în cerc încep și ei să se învârte în sensul…
-
4. Iubirile lui Pic
Pic a iubit haotic încă de mic nici măcar atât nu a reușit să iubească până la sfârșit să fie bărbat să fie iubit până la moarte și asta îl face să sufere din dragoste și acum în casa de lut casa bătrânească de pe caisului doi vecinii se uită la el cruciș „uite cum îi fug moșneagului ochii pieziș” zic mai ales vecinele cu breton și batic de nu le-ar fi frică că-i fărâmă vreun os l-ar tăvăli un pic pe patul pufos pe patul de stele de iarbă de greieri voioși să zboare în înalt zborul acela proscris spre Marduk acasă planeta interzisă de atâta timp . să…
