e sigur Pic nici nu a existat a fost mai mult o zbatere în gol o eroare un ou de cuc ținut la subsuori de zâne și îngeri bețivi mai degrabă câteva cuvinte fără sens înfipte în tâmplă de vânt poate un suflet chircit a fost un fel de a rata o umbră rătăcitoare înspăimântată de fiare de știme de inorogi în zale într-un sfârșit cumva din greșeală ucis într-o noapte lipsită de har de singurătate de uitare chiar sub prunul bătrân uscat cocârjat sub ninsoare vremea lui Pic uitată în triste felinare

Este poezia de început al ciclului de poeme din volumul „Ucigașii de vise” aripi de pământ aripi de cer aripi crescute din răni din carne din vânt toate se înalță într-un zbor fără țintă haotic pe sub coaste o armată de îngeri săpând un tunel între lumea de astăzi și lumea de ieri e tot o hărmălaie de zâne și viermi iar funia a înmugurit de veghe a moarte în jurul gâtului firav cineva s-a trezit din somn și a zis ăsta e Pic

în această parte a lunii îngerii se nasc cu picioarele rupte şi bolnavi de alb ca de ciumă nimeni nu poate îmbrăca peste cămaşă de prea multe ori veşnicia ca şi cum te-ar iubi doar pe tine mireasă gătită în rochie roşie pentru simetrie în noi au murit dumnezeii străini adunaţi în somn ne-au străbătut uimirea cumva în nevoia de sprijin în nevoia noastră de speranţă parcă nici moartea nu mai bate a doua oară în poartă în caz că nu ne găseşte acasă ne lasă să putrezim în partea umbrită a vieţii acolo unde colcăie viermi ciudați și flămânzi cu două capete născuţi din tot felul de nimicuri ştiai…