jurnal de front din Bărăganul cu bile

ție-ți vine să crezi
că vântul poartă pe umeri
toate durerile mele
le tot rostogolește
apoi le-a aruncă
într-o groapă la marginea zării

din când în când
îmi întorc fața spre tine
bolborosesc o rugă a milă
apoi îmi suflec cămașa
și visez despre tine
și mine
cel cu mânecile suflecate
dincolo de coate

zilele cu nopțile
glisau între ele cruciș
după o anumită regulă nebună
care împinge muntele în eter
și spitalul de fluturi în cer

deschide îți zic
deschide-te bine
în tine plonjez hai hui
cu zâmbetul larg plin de pistrui
din rană îți curge
spre seară lacrimi
lacrimi și zgură
privirea-ți străpunge
sânge vârtos speriat de cuci
și mici libelule
moartea țintuită pe cruci
ori slobozită în lume
ca într-un cinematograf prăfuit părăsit
dacă mă întind cu mai multă râvnă
voi atinge zarea din tine

nu mai are niciun rost să te mai mint
cerul e pustiu plictisit
prăvălit peste noi într-o rână
sub boltă nimeni nu se adună
zeii se prăbușesc
unul câte unul din înalturi uciși
din plictiseală
cu arcul
de copilașul verzui
și mă trezesc nădușit
și cu spume la gură,
Doamne te rog te îndură

Categorii

Lasă un răspuns