Atunci când până și chitarele plâng

în timp ce făceai dragoste cu mine
îți împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deși de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reușeam să ne înălțăm
și acolo sus ne dezbrăcam de carne și de sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
pășeam cumva în moarte ținându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
și totul ținea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam țigările
iar fumul … (Citește mai departe)

nu-i așa că de fiecare dată când se face noapte
în camera ta
îți vine să scotocești în tine
după vreo amintire cu noi
dezbrăcați de piele până la os
și nu reuşești să-ți licăre în suflet
nimic frumos nicio urmă de lumină
și cum ți se răzvrătește ochiul căprui a vină
sau cum mă nășteai din nou
de câte ori plecam hai-hui în lume?

se pare că am adunat
tot întunericul lumii în mine
și acum îmi este teribil și frig
tâmplele îmi explodează ca o grenadă
ca o sticlă de lampă atinsă de brumă
sau … (Citește mai departe)

desprinderea aripi din umăr cu mișcări de grație pline de ciudă
balet mecanic cu statuete din lut și rotițe aurii din ceasul de humă
o umbră bolnăvicioasă de aer mă prinde din urmă
șleampăt mecanicul lumii pășește în lună
e abia miezul nopții lupi alburii încep să mă urle
nu-ți fie frică copile zeii sunt cu tine
uluit ca un mânz rătăcit în iarbă băiatul abia născut
își molfăie sfârcul de țâță printre sughițuri fericit
cu gura plină rotundă

cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră
cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă… (Citește mai departe)

îți amintești copii fiind
cum culegeam întunericul din frunzele de prun
fărâmă cu fărâmă să zidim lumina din turn
apoi cum o lăsam lumina să curgă peste combinatul de porci
cum picuram uitarea peste zări și străzi
sau cum îți despicai pieptul din prima
și scoteai dintre coaste o sticlă cu vin?

doar varul mai strălucește la noi acasă
ochii ni-s arși cu țurțuri de gheață
cum mușcam cu gura fără dinți din pereți
din ei în fiecare noapte musteau fantome cu pantaloni verzi
umbra bătătorită de grele și acide ploi
hai să ne mai luăm de … (Citește mai departe)

mi-a povestit într-o seară un înger
beam împreună o sticlă de vodcă
în timp ce scriam amândoi versuri ciudate
despre morți și fantome în parcul cu platani
cum că sunt singurul vinovat
pentru viața mea de rahat
că de bună voie m-am legat în lanțurile grele
ce mă țintuiesc în pat
până și boala năprasnică de care sufăr
eu mi-am plăsmuit-o
după ce am fumat o floare de nufăr
și că mâinile mele au ridicat zidurile închisorii
în care sunt întemnițat
și să nu mă mai plâng atâta
mai bine aș sparge cercul de care sunt înconjurat… (Citește mai departe)

de undeva din cosmos către lumina dumnezeiască
care de altfel e un mecanism neînțeles și abstract
de mii de ani cărat de omenire în spate

în calea lor am construit baricade
am umplut universul cu insecticid și țepi
am otrăvit fântânile râurile mările pădurile viile Calea Lactee
am îmbrăcat bolta cerului
cu plase din oțel prin care treceau mii de volți
nici nu mai știu ce au mai inventat generalii și savanții
știu doar că se țineau de gât și beau țuică proastă
se îmbătau și trăgeau cu rachete în aripi de broască
și râdeam și plângeam … (Citește mai departe)