Ultimul asalt al omizilor păroase

de undeva din cosmos către lumina dumnezeiască
care de altfel e un mecanism neînțeles și abstract
de mii de ani cărat de omenire în spate

în calea lor am construit baricade
am umplut universul cu insecticid și țepi
am otrăvit fântânile râurile mările pădurile viile Calea Lactee
am îmbrăcat bolta cerului
cu plase din oțel prin care treceau mii de volți
nici nu mai știu ce au mai inventat generalii și savanții
știu doar că se țineau de gât și beau țuică proastă
se îmbătau și trăgeau cu rachete în aripi de broască
și râdeam și plângeam în hohote triste
nu puteam să mișcăm un deget fără să atingem focoase
fără să nu nimerim în lațuri de laser
și nimeni nu ne mai asculta rugăciunile
urechile cerești de mult timp erau surde

am stat nemișcați în tranșeele paturilor de fier
baricadați în adăposturi din beton rece și greu
ne-am stafidit otrăviți mai ales cu plictiseală amară
până când s-a făcut peste tot moarte și întuneric de smoală