Blog
De-a joaca jocului. Dumnezeu nu știa că va crea, la rândul lui, un alt Dumnezeu
Despre Legea primordială, fărâma de Dumnezeire și creatorii care nu știu ce vor crea La început era Cuvântul. Dacă există o propoziție biblică în stare să zdruncine ideea că Dumnezeu este începutul absolut al tuturor lucrurilor, aceasta este prima propoziție din Evanghelia după Ioan: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.” Acum, dacă acest Cuvânt nu desemnează neapărat doar Logosul divin, așa cum îl interpretează teologia creștină, ci o Lege primordială a existenței, anterioară oricărei creații? Să presupunem că înainte de univers, înainte de materie, înainte de timp și chiar înainte de Dumnezeul creator exista Legea ca principiul absolut care stabilește condițiile oricărei…
Naratorul de idei și alte delicii ale criticii encomiastice
Despre o sintagmă care sună profund, o carte de istorie și arta de a scrie orice, numai critică literară de întâmpinare să nu faci Există formulări care, la prima lectură, produc o impresie atât de puternică, încât cititorul este tentat să le accepte înainte de a se întreba ce spun, de fapt. Au o anumită muzicalitate, promit o perspectivă neobișnuită și par să deschidă o ușă spre un teritoriu al ideilor în care nu intră oricine. Uneori, în spatele lor se află o intuiție critică autentică. Alteori, numai o sonoritate flatantă, suficient de seducătoare pentru a trece drept profunzime. În această a doua categorie riscă să intre, cel puțin în…
NATIONAL POETRY COMPETITION 2026 – MAREA BRITANIE
Concurs internațional de poezie în limba engleză – CU TAXĂ DE PARTICIPARE Termen-limită: 31 octombrie 2026 The Poetry Society (Marea Britanie) organizează ediția 2026 a prestigiosului concurs National Poetry Competition, deschis poeților din întreaga lume, indiferent de naționalitate sau de experiența literară. Organizat anual din 1978, concursul se numără printre cele mai importante competiții internaționale dedicate poeziei inedite în limba engleză. 1. Cine poate participa? Concursul este deschis tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani la data înscrierii. Pot participa inclusiv poeții din România, fără obligația de a locui în Marea Britanie sau de a fi membri ai The Poetry Society. Nu există o limită a numărului…
Un oraș în care morții nu vor muri niciodată
Cronica unui cititor obișnuit Eter, Horia Gârbea, Editura Neuma, 2026 Nu știu cine le conferă unor critici literari autoritatea de a pronunța verdicte și nici în numele cui o fac. Nu știu nici cum ajung la tribuna unei publicații precum România literară, care ar fi trebuit să fie revista-fanion a Uniunii Scriitorilor, mai ales că nu trăiește din banii produși. Există romane care își invită cititorul să urmărească o poveste și romane care îl invită să pătrundă într-o lume anume construită pentru el. Cele dintâi vor ca prin puterea întâmplărilor să-l țină aproape și dacă se poate cu sufletul la gură; celelalte, prin capacitatea de a ne…
Azi, critica literară a devenit un act administrativ și la ei, nu numai la noi!
Notă: Articolul pornește de la controversa provocată de eseul „The Cult of the Noble Amateur” („Cultul amatorului nobil”), semnat de poeta și criticul literar Rebecca Watts și publicat în revista britanică PN Review, nr. 239, ianuarie–februarie 2018. Eseul poate fi consultat pe site-ul revistei, www.pnreview.co.uk. Disputa privind criteriile de evaluare a poeziei populare a revenit în atenție odată cu spectacolele „The Worst Poets Club”, programate în octombrie 2026 la Londra și Edinburgh, cu participarea poetelor Hollie McNish, Nikita Gill, Donna Ashworth și Len Pennie. Cele patru autoare nu au făcut obiectul unei singure condamnări critice colective; clubul lor reunește, sub un nume autoironic, experiențe diferite de contestare literară. În…
Fără scriitori, rafturile de la Frankfurt ar rămâne goale
Despre dreptul scriitorilor de a decide cum este reprezentată literatura română la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028 România se pregătește să participe, în 2028, în calitate de țară invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt. Este o oportunitate culturală importantă, poate una dintre cele mai importante pentru literatura română din ultimele decenii. Tocmai de aceea, pregătirea acestui eveniment nu trebuie să rămână exclusiv în seama administrației culturale, indiferent cât de competentă ar fi aceasta. În jurul organizării participării României au apărut deja întrebări, nemulțumiri și luări de poziție, există un adevăr atât de simplu, încât riscă să fie trecut cu vederea: fără rezultatul muncii…
Eminescu, sau imposibilitatea de a scrie altfel
Considerații despre valoarea poeziei eminesciene, pornind de la opt întrebări privind locul ei în literatura română Există poeți pe care îi admirăm pentru ceea ce au scris și poeți în fața cărora ne întrebăm cum a fost posibil să scrie ceea ce au scris. Mihai Eminescu aparține celei de-a doua categorii. În cazul lui, admirația nu se naște numai din frumusețea versurilor, din muzicalitatea lor ori din profunzimea ideilor, ci și din sentimentul că anumite poeme au atins o formă de desăvârșire căreia nu i se mai poate adăuga și din care nu se mai poate elimina nimic. Din această perspectivă, îl consider pe Eminescu, de departe, cel mai…
Anatomia desprinderii: Răni, exil și regăsire în „Scrisori către Sofie”
În peisajul literar contemporan, Scrisori către Sofie, cartea de debut a prozatoarei Camelia Zrain, se impune ca o carte-confesiune de o sinceritate poetică rară, o veritabilă elegie a vulnerabilității în care introspecția devine formă de supraviețuire. Depășind granițele unei simple narațiuni, volumul se configurează ca o călătorie inițiatică prin straturile adânci ale memoriei, ale feminității și ale traumelor interiorizate. Fiecare fragment se transformă într-o oglindă a dualității — între ceea ce suntem și ceea ce credem că suntem, între realitate și proiecție — invitând cititorul să pășească într-un labirint afectiv unde iubirea nu este întotdeauna salvare, ci adesea provocare, confuzie și dezrădăcinare. Rădăcinile și baobabii traumei transgeneraționale Prologul psihedelic…
Unde au vrut să dea și unde a crăpat sau prostia unora e de noaptea minții, o noapte lungă și mai întunecată decât o gaură neagră!
Nevoia de Călin Georgescu și reacția stupidă a lui Iohannis, a instituțiilor de forță românești și a stațiilor de televiziune aservite sistemului; Candidatura eșuată a lui Crin Antonescu; De ce alegerile prezidențiale se vor relua cu turul întâi; Bătălia și șansele celor doi, Călin Georgescu și Marcel Ciolacu, pentru accederea la scaunul de președinte al României. Ieri, 5 ianuarie, s-a împlinit exact o lună, de când CCR a luat o hotărâre asemănătoare mineriadelor din anii 90, o hotărâre care a fost o veritabilă lovitură de stat, pe care chiar nu mai are rost să o explic. Cum demersul meu de a apăra o victimă a sistemului patronat de Iohannis, a…
A apărut revista Littera nova Nr.2
Dacă doriți puteți descărca revista în format pdf folosind butonul de mai jos. Descarcă revista Littera nova Nr. 2 sau o puteți citi și direct de pe pagina noastră Revista Littera nova Nr. 2 aprilie – iunie 2023 Sumar Eugen BARZ – Editorial; K.V. TWAIN : Mihai Eminescu; Nichita DANILOV: Poeme – bilingv; Ion POP: Poeme – bilingv; Dorin TUDORAN: Death By Invitation Only; Ioan HOLBAN: Poezia din piatră şi clopot; Dalina BĂDESCU: Turnul și Cetatea: paradigma Babel; Turnul și Cetatea: paradigma Babel: Limba maternă este patria scriitorului?; Juan Carlos MESTRE: Poeme – bilingv; Virgil MIHAIU: Poemas; Enrique NOGUERAS: POEME – bilingv; Antonio…





























