RUGĂCIUNE DE RECUNOŞTINŢĂ

Răscruce suntem, umană confluenţă a celor patru elemente; nu îngădui, Doamne, să ne biruie

deznădejdea; suntem pământ şi foc, ridică-te în apărarea noastră; suntem apă şi aer;

ascultă-ne glasul, cum pământului mulţumim, şi focului; cum cinstim aerul,

Iar apa, prin şiroirea pe frunte şi unduirea între ţărmuri, binevoitoare, se împarte cu noi.

 

 

Suntem pământ din Pământul-Mamă-şi-Tată; ea ne ştie, el ne cunoaşte; aducându-ne în

spaţiul-timpul său, ne dă înfăţişare şi adăpost, ne înzestrează cu temelie de casă şi uşă,

cu perdele şi flori-de-cerceluş  în ochii dreptunghiular tăiaţi ai ferestrelor;

Cu darnice câmpii ne împrumută; cu dealuri încărcate cu fagi şi stejari; cu munţi încununaţi

cu nouri şi, verzi, brazii, cântăreţii la orgă; pe toate să le luăm în păstrare, iar unde ni-i

îngăduit să le avem, să ne îngrijim ogoarele şi livezile pe rod şi fâneţele;

Ne dă poveţe cum să întindem şi să măsurăm drumuri, cu noroiul mirabil sau numai lipicios,

niciodată duşmănos; cum să ne umplem anotimpurile cu zile şi nopţi de muncă şi

nesomn, cu sărbători şi nelinişti; cu bucurie pentru toată făptura, ne aşază pâine

Pe masă, dacă deprindem acel meşteşug să ne-o facem singuri trup şi putere a trupului; cum

nimic nu este gratis, nici mersul pe jos, nici florile-de-câmp, plătim prin a fi

recunoscători.

 

 

Suntem scânteie şi energie şi căldură din Focul dintotdeauna, prin eoni şi ere, dăruit cu

răbdare de cerul deasupra noastră, al catralioanelor de candelabre şi candele întrezărite

nocturn, sau mai degrabă, de strădania stelei Sol, patronul din apropiere,

La numai o ridicătură orbitoare de privire; vulcanii se înflăcărează şi ne avertizează prin

răbufniri interioare, dureroase; cortinele somtuoase, grele de prea mult aur laminat, se

balansează, şi proiectoarele aurorelor boreale; călătoria, o dată pe an, împrejurul Binecuvântatului are un cost, însă nu prea ne-am străduit să avem habar, câtă vreme ni se

năzărea că însăşi prealuminatul îşi făcea lucrarea zilnică deasupra corturilor şi izbelor şi

iurtelor şi vetrelor noastre, din răsărit spre amurg; singura monedă pentru plată este

recunoştinţa.

 

 

Suntem aer din Aerul viu; îl inspirăm şi expirăm; acelaşi văzduh pe cât ne însufleţeşte pe noi,

oamenii, florile-de-spini sau lupii şi urşii în bârloguri, cârtiţele în galerii, ori hălăduind

         în libertate, pe atât nestatornicia i se transformă în briză, în nemir

Şerban CODRIN

Categorii

Lasă un răspuns