• no man's land,  Poezie

    Du-te-vino

    el e cel care îți va vinde funia înainte să te spânzure cu ea bine ai venit pe pământ ia și tu un loc în lume și ai grijă nu te îndepărta prea mult de cruce îți va veni rândul curând cel mai bine ar fi să locuiești în aceeași casă cu mine îmi zici subțire printre dinți te sperii că plouă și ne ascundem în somnul oglinzilor ca într-un vis urât glisez mie îmi place felul tău de a-ți pica cerul în gură ori de câte ori te gândești la mine ca la fructul interzis sau cum îți alunecă cuvintele mele printre coapsele fierbinți și toate astea se vor…

  • no man's land,  Poezie

    Îmblânzitorul de suflete

    m-ai întrebat odată cum poate fi ștearsă urma de zeu ascunsă de un înger în umărul meu și nu am știut ce să-ți spun cum nici nu știu pe unde rătăcesc și cât de greu îmi simt trupul și că de un timp nu am mai zburat câtă jale a curs pe acoperișuri pe ascuns dar și câtă lumină am plâns în hohote lungi de întuneric steril din tine se rostogolesc caldarâmuri bolnave în timp ce vrei să fugi din gândul și satul meu unde amintirile sunt vitralii subțiri iar pietrele sunt biciuite de îngeri până la firul de nisip prea mult timp am stat sub aripa ta ca într-o…

  • no man's land,  Poezie

    Ceasornic buimac

    tu îmi picurai venin în urechea mea dreaptă eu mă întind obosit peste nervii întinși gata să plesnească la fiecare adiere de vânt sau doar la o batere de aripă în fereastră dau din mâini bezmetic ca un fluture beat năucit de becul electric și mă învârt în cercuri din ce în ce mai mici din ce în ce mai repede poate ar trebui să scriu despre singurătatea firului de iarbă răsărit într-o dimineață pe piept printre firele de păr plictisite sau despre tulburarea câinelui șchiop crescut în mine și despre care încă mai cred că mi-a fost dat drept răsplată pentru că vâslesc zi de zi fără noimă în…

  • Critică & recenzii

    Breviar editorial

    Recviem pentru o roată bolnavă mintal, de Petre Ioan Crețu, Editura Neuma, Apahida, 2020 Articol apărut in revista Viata romaneasca nr. 8 /2020 de Eugenia ȚARĂLUNGĂ Ce ne-am face fără r? Aceasta ar fi una dintre posibile întrebări ale unui autor care adoră, se pare, să-și autodinamiteze creațiile, așa cum Fernando Passoa își autodinamita eponimele. Așa se face că acest volum are un motto din Alvaro de Campos: „0, roţi, angrenaje, r-r-r-r-r-r-ul etern!”. Roata nu e r, dar poate fi ce vrea ea să fie: eternitate sau zare(„sau poate tu îmi vei lipsi cel mai mult/ iubita mea târzie venită la apus/ cu zarea zvârlită/ ştrengar peste umăr,/ peste sânii…

  • Poezie

    Cu picioarele strânse sub braț

    mai știi sufletul meu? ți-am zidit în el o biserică așa cum m-am priceput cu turnurile pitice și strâmbe dar pline de har și lumină de iubire și viață și tare îmi e frică să nu vină în iarnă vrăbii să o strice de un timp locuim amândoi în aceeași soartă înzidiți într-o lume abstractă și nu am știut nimic despre întemeietor ziditorul nostru cel de peste toate a descălecat deodată între două războaie în locul ăsta țara nimănui unde miroase acru a renunțare din senin într-o zi m-ai invitat să intru în trupul tău era târziu era și frig la noi pe stradă mi-ai dat un pahar cu vin…

  • no man's land,  Poezie

    Despre moarte nimic

    se pare că timpul a aparținut morții încă de dinainte de Dumnezeu și moartea l-a purtat după ea legat cu aceeași sfoară e adevărat am o funie mai bătrână decât timpul și nu știu ce să fac cu ea mie moartea îmi pare o femeie de treabă m-a invitat odată acasă la ea fără să știu cine e abia mult mai târziu când mi s-a arătat pentru a doua oară am înțeles unde am fost cum îți spuneam m-a invitat în casă am băut o cană de ceai și am mâncat fursecuri apoi mi-a arătat apartamentul era la etajul doi cu fața spre școala de fete cel mai mult și…

  • no man's land,  Poezie

    Oglinzi oarbe

    în fiecare noapte călătoream din oglindă în oglindă și cum mă vedeau toți deveneau fericiți femeile își scriau pe fața oglinzii cu rujul numărul de telefon cele mai curajoase dintre ele îmi arătau sânii coapsele sau îmi făceau complice cu ochiul până când într-o noapte m-am rătăcit și am rămas blocat într-o țară a nimănui unde totul e încremenit și rece un mare nimic de parcă eram prizonier într-o banchiză sau o gaură neagră fără sfârșit în mine zace un urlet pe care abia reușesc să-l țin să nu țâșnească ca un vifor în noapte este noaptea lupului în om a sosit vremea lor ca o zodie nefastă când sângele…

  • no man's land,  Poezie

    Toamna în spațiu închis

    toamna a cuprins tărâmul de umbre țara nimănui unde nici viață sau speranță nu-i unde timpul și spațiul nu au valori și unde se întâmplă în acelaşi timp toate ororile lumii lumea care a fost și cea care va fi unde sufletele fără rost sunt adunate de îngeri și așezate unul câte unul în rafturi din oase subțiri de păsări călătoare unde întunericul se hrănește cu amintirile din noi sau cu veștede și crâncene erori și nici nu simți cum tristețea se strecoară sub sânul tău stâng iar vântul sculptează de zor somptuoase biserici în noi copacii își plâng de pe acum și frunzele și cucii iar din mine copilul…

  • no man's land,  Poezie

    Stop cadru

    din camera mea toate zilele se văd cenușii și de fiecare dată când am curajul să pășesc afară lumina mă izbește năucitor și toată lumea se învârte cu mine într-o năucitoare buimăceală deși cerul încă e albastru norii sunt și ei sus și la fel de albaștri iar pământul e ca pământul pământ mai tot timpul în satul meu oamenii sunt ocupați stau chirciți în spatele umbrei și își taie hălci mari din curcubeu apoi strălucesc în noapte intermitent ținând fiecare câte un scarabeu în palme tot mai des îmi amanetez de sub pleoape cerul de sub unghii pământul de sub tâmplă nemurirea apoi îmi smulg femeia din suflet și…

Scroll Up Scroll Up